Disneyland Paris

Disneyland Paris sau Parcul Disneyland este versiunea franceză a Regatului Magic din Statele Unite, cu o mulțime de similitudini între creația majoră a companiei americane din Orlando, Florida - World's Magic Kingdom - și fostul EuroDisney, dar și cu câteva diferențe notabile. Este poarta de intrare în Disneyland Resort din Paris, una dintre cele mai populare atracții turistice ale vechiului continent. Poate că are Paris în nume, însă denumirea anterioară, de EuroDisney, era ceva mai potrivită, pentru că exprimă opțiunea turiștilor de pe un întreg continent, inclusiv România, unde devine o atracție din ce în ce mai populară. Practic, nu există părinți din România care, dacă ar trebui să ia în considerare o excursie în afara țării alături de copii, să nu adauge în topul listei celebrul parc Disneyland Paris.

Acest complex ghid Disneyland Paris cuprinde câteva păreri cât se poate de obiective despre parc și un top al celor mai interesante atracții. Dacă planificați o călătorie în Disneyland Resort Paris, aceasta este, probabil, locul din care puteți începe și unde veți cunoaște, în amănunt, ce puteți să faceți, dar și perioadele cele mai potrivite din an pentru o vizită. Nu este un loc destinat unor anumite oferte Disneyland Paris, ci mai degrabă o descriere a resortului turistic în sine, cu bune și cu rele. Încercăm să păstrăm o linie cât mai realistă în descrierea noastră, lăsându-vă pe dumneavoastră să alegeți din multitudinea de locuri de văzut ceea ce vi se potrivește mai bine.

Personajele Disney la ele acasă

Cea mai mare atracție este frumusețea parcului în sine, un parc tematic în care tronează maiestuos câteva dintre cele mai frumoase castele ale celebrului concern pentru copii - Le Château de la Belle au Bois Dormant sau așa cum îl cunoaștem noi, Castelul Frumoasei din Pădurea Adormită, reprezentând punctul de maxim interes. Proiectul inițial, realizat cu generozitate pentru a satisface gusturile sofisticate ale turiștilor europeni, este rezultatul unui studiu fără cusur al decorului oferit în cadrul animațiilor Disney. Succesul repurtat de parc a sosit însă la pachet cu o mulțime de probleme, ce au dublat costurile prevăzute la începutul construcției. Ridicarea hotelurilor și pierderile operaționale consistente au favorizat apariția unor serioase dificultăți legate de mentenanță, găsirea celui mai potrivit personal, derularea programelor de divertisment si alte servicii adiționale. De la aniversarea a 20 de ani - din 2012 - și pana astăzi lucrurile par să se fi îmbunătățit, în special în ceea ce privește mentenanța, deși le lipsește, pe alocuri, constanța.

Personajele Disney

Pentru că problemele sale financiare au dus la sistarea oricărui fel de extindere, așa cum se întâmplă cu alte parcuri de profil, gama de atracții din Disneyland Paris nu este la fel de solidă precum s-ar fi dorit. Din fericire, superbul design al parcului a reușit să-și păstreze strălucirea inițială, fiind la fel de plăcut de explorat și experimentat. Ați putea să petreceți câteva zile doar învârtindu-vă pe aleile parcului, absorbiți de frumusețe și detalii, fără să serviți neapărat una dintre atracții. De aici vine apelativul nostru de cel mai frumos parc-castel din lume, deși definiția ar putea să fie puțin ambiguă, pentru că, per total, este frumos, dar nu este cel mai antrenant, vibrant, în sensul că nu dispune de atracții atât de inovative, cum se întâmplă în cadrul altor parcuri pentru copii.

O scurtă prezentare generală

Ghidul Disney Park nu ar putea să existe fără o comparație solidă cu reprezentanțele aceluiași brand american de peste ocean. În funcție de abordare, Disneyland Paris se poate vizita într-o singură zi sau într-un număr mai mare de zile. Dacă sosiți în parc cu o listă de lucruri pe care ați vrea să le vedeți și nu doriți nimic altceva, atunci nu aveți nevoie de mai mult de o zi. Dacă, însă, doriți să explorați pe îndelete, vizitând fiecare dintre atracții și zăbovind fără orizont prin diferite zone ale acestuia, putem recomanda 2-3 zile. Acest ghid pleacă, în primul rând, de la premisa că cititorii sunt, în primul rând, amatori de Disney și parcuri tematice. Dacă nu sunteți fani ai brandului american, recomandarea noastră poate să fie exagerată.

Disneyland Paris

 

Notele pe care le dăm atracțiilor de vizitat sunt de la 1 la 10, luând în considerare calitatea generală a atracției, în funcție de tipul de atracție și comparând-o cu altele, similare. De exemplu, tunelurile groaziei sunt catalogate în comparație cu alte tuneluri ale groazei, roller coasterele sunt comparate între ele, toate pentru a obține o imagine cât mai obiectivă a acestora. Fără a lăsa la o parte numărul de vizitatori ce le calcă pragul, trebuie să ținem seama de felul în care au fost realizate, originalitatea și modul în care se integrează în peisaj, dar și anumite păreri oferite de categoria demografică de populație care au reușit deja să le vadă.

Top atracții Disneyland Paris

 

„Disney Dreams” - nota 10

Conceput inițial exclusiv pentru locația din Paris, urmând să se realizeze ceva similar în Tokyo mulți ani după (2014), obiectivul este unul spectaculos, cu jocuri de lumini, artificii, lasere și proiecții hologramice, Disney Dreams oferă cele mai frumoase imagini nocturne. Nu este doar o colecție perpetuă de efecte speciale, ci punctează și la capitolul diversitate, adăugând personaje europene, precum Ratatouille și Cocoșatul de la Notre Dame, figurilor deja existente din cinemateca Disney, așa cum este Peter Pan. Disney Dreams nu poate fi ratat. Este, poate, atracția simbol a complexului, locul care declanșează cele mai multe blitzuri și expresii admirative.

Disney Dreams

 

„Disney Magic on Parade” - nota 9,5

Parada diurnă de la Disneyland Paris a fost inaugurată la aniversarea a 20 de ani de la deschidere. Costumele sunt flamboiante, carele alegorice sunt multicolore, elaborate, iar muzica este antrenantă. Chiar dacă nu sunteți amatori de parade de acest tip, veți simți energia pozitivă și vă veți bucura ca un copil. Dacă doriți prim-planul evenimentelor, ajungeți cel puțin 30 de minute înainte să înceapă și pregătiți-vă să vă apărați teritoriul în fața mulțimilor ce sunt pe cale să vi-l invadeze curând!

Parada Disneyland

 

„Pirații din Caraibe” - nota 10

Este o plimbare în timp... la bordul unei ambarcațiuni - una dintre cele mai apreciate atracții din parcurile Disney, deși, poate, nu cea mai apreciată. Aventura vă conduce în mijlocului unei fortărețe multicolore, cu o mulțime de detalii laborioase, animații 3D, între personaje rău-famate, chiar dacă în absența faimosului Jack Sparrow. Pe canalele frumos amenajate veți fi martorii stilului de viață imposibil pe care-l duceau pirații din vechime, cu paralelele inevitabile spre filmul atât de cunoscut și iubit de mulți dintre noi. Dacă funcționează integral, efectele de pe traseu sunt impresionante. Recomandăm vizita la Pirates of the Caribbean la începutul periplului vostru prin Disneyland.

Corabie pirati

 

„Big Thunder Mountain Railroad” - nota 9,5

E un clasic mountain-rousse, stilizat sub forma unei vechi linii de cale ferată ce traversa, odinioară, vestul american. Mulțumită locației sale - pe o insulă din Frontierland - și celor câteva peisaje fabuloase de pe traseu, este cel mai reușit rollercoaster de acest gen din toate parcurile Disney. Vă sugerăm achiziționarea unui FastPass înainte.

Big Thunder Mountain Railroad

 

„Space Mountain: Mission 2” - nota 9

Un alt roller-coaster, la fel de intens, ce vă conduce prin spațiu - poate să fie uluitor sau chinuitor, în funcție de câte senzații tari puteți îndura într-o perioadă de timp scurtă. Cu o tematică ce vă va aminti de cărțile francezului Jules Verne, Mission 2 nu se adresează celor slabi de inimă. La fel ca și în cazul Thunder Railroad, vă recomandăm să cumpărați mai întâi un FastPass, care vă oferă posibilitatea de a vă întoarce aici chiar și pe înserat.Space Mountain

 

Labirintul curios al lui Alice („of Wonderland”) - nota 8

Un labirint printre arbuștii înverziți din Alice în Țara Minunilor, este o arie plăcut de explorat, cu câteva posibilități excelente de a vă face câteva poze pe traseu. Castelului Reginei Inimilor („Queen of Hearts”) din final este punctul culminant al atracției. Poate fi accesat și fără călătoria în sine, intrând prin partea opusă.

Alice Wonderlands

 

„Phantom Manor” - nota 10

Este versiunea pariziană a faimoasei Case Bântuite, o călătorie în ritm domol printr-o casă înțesată cu fantome. Deși asemănătoare cu varianta americană, este ceva mai întunecată, dar mai plăcută ca poveste (doar în limba franceză la momentul redactării acestui articol), a devenit un punct de oprire obligatoriu pentru vizitatorii Disneyland Paris. Recomandăm vizionarea la prima oră dimineața sau seara târziu pentru a evita aglomerația extremă din timpul zilei. Nu i se aplică FastPass-ul.

Phantom Manor

 

Casey Jr. - Micul Tren al Circului („Le Petit Train du Cirque”) - nota 8

În cuști sau vehicule aeriene, oaspeții au ocazia să traverseze frunzișul Fantasyland la bordul unui roller-coaster clasic. Este ceva mai avansat decât versiunea Disneyland, o atracție simplistă dar cu un oarecare farmec datorat priveliștilor superbe oferite, muzicii antrenante, capriciilor trenului în sine. În timp ce versiunea Disneyland vă poartă la înălțime, Le Petit Train du Cirque oferă o incursiune la o mai joasă altitudine, prin pădure sau Storybook Land.

Micul Tren al Circului

 

Bârlogul Dragonului („La Tanière du Dragon”) - nota 10

Una din cele mai apreciate atracții ale parcului, ascunzătoarea dragonului vă introduce în lumea subterană a personajelor mitologice din poveștile pentru copii, însă senzațiile oferite sunt apreciate și de adulți, în egală măsură. Dragonul din interior, pus în evidență extraordinar prin intermediul efectelor acustice Animatronics, vă va pune pe gânduri, determinându-vă să vă imaginați cum ar fi să aveți propriul dragon în pivniță, chiar și legat în lanțuri. Se poate vedea la orice oră.Dragon

 

Pasajul Fermecat al lui Aladin („Le Passage Enchanté d’Aladdin”) - nota 8.5

Așa cum spune numele, avem de-a face cu personajul oriental Aladin prezentat prin mici scenete sau viniete într-un mod mai mult decât plăcut. Deși nu poate fi considerat un cap de afiș, pasajul de mici dimensiuni compensează prin calitate.

Teatru Aladin

 

Insula Aventurii („Adventure Isle”) - nota 10

O zonă de joacă și divertisment enormă, prezintă peșteri, o drăguță căsuță arboricolă, o corabie de pirați și multe, multe altele. Întrucât „Big Thunder Mountain Railroad” este pe insula pe care s-ar găsi în mod normal pus în scenă Tom Sawyer, această alternativă este situată la capătul Adventureland, cu elementul centrul la „Skull Rock” și „Swiss Family Treehouse”. Este incredibil de bine pusă la punct, cu multe locuri de explorat și variații de decor impresionante.

Insula Aventurii

 

„Thunder Mesa Riverboats” - nota 7,5

Călătoria la bordul uneia din navele Mark Twain sau Molly Brown începe de la docurile „Thunder Mesa” și vă poartă pe râurile americane. Oferă câteva priveliști excelente - „Big Thunder Mountain”, Insula Sălbatică („Wilderness Island”), mai ales dacă vă îmbarcați noaptea sau la apusul soarelui la bordul „Molly Brown”.

Thunder Mesa Riverboats

 

Turul Stelelor - nota 8,5

„Star Tours” simulează zborul în lumea Star Wars oferind efecte deosebite la bord și sunete Animatronics. Versiunea este încă cea inițială, cu o tehnologie ce se simte de multe ori învechită, însă merită efortul cu prisosință, deși comparativ, „The Adventure Continues” pare să fie mai interesant. Fanii Disney vor fi cu siguranță încântați de spectacol, măcar pentru nostalgia vremurilor apuse.

Turul Stelelor

 

Misterele lui Nautilus („Les Mystères du Nautilus”) - nota 9,5

Această călătorie fantastică, diversă și elaborată, vă duce printre efecte acustice și vizuale pe sub apă, în lumea Nautilus. Veți observa atenția deosebită pentru detalii și merită să slăbiți puțin ritmul pentru a beneficia de spectacolul oferit la adevărata sa valoare. Nu vrea să reprezinte un decor complet al romanului „20.000 de Leghe sub Mări”, dar pare să fie destul de aproape. Un lucru pe care nu trebuie să-l omiteți parcurgând lumea apelor este Cufărul cu Comori.

Misterele lui Nautilus

 

Trenul Disneyland - nota 7,5

Surprizele de decor nu vor înceta să apară de-a lungul călătoriei cu trenul prin Disneyland Paris. Stația principală de la Main Street, detaliile meticuloase prezente la tot pasul și diorama Marelui Canion sunt doar câteva din atracțiile valoroase de pe traseu.

Trenul Disneyland

 

„Buzz Lightyear Laser Blast” - nota 7

Incursiunea interactivă în lumea împușcăturilor din Toy Story este ceva mai mult apreciată decât varianta sa nord-americană. Dacă, totuși, timpul dumneavoastră de vizită este limitat, puteți la fel de bine să săriți peste. Aveți posibilitatea să utilizați FastPass-ul dar, cel mai probabil, nu veți avea nevoie.

Buzz Lightyear Laser Blast

 

Concluzie

Numărul mare de atracții prezentat în ghidul nostru dedicat Disneyland Paris nu reușește să acopere, evident, toate atracțiile prezente în parcul de distracții european. Divertismentul sezonal, tradiționalele personaje de desene animate prezente pentru a vă întâmpina, exponatele de pe „Main Street” (strada principală) și spectacolele de pe scenele amenajate peste tot sunt doar câteva dintre celelalte opțiuni pe care le aveți la dispoziție. Este clar că veți avea nevoie de mai mult de o zi pentru a le vedea pe toate. Chiar și așa, dacă le veți putea trece în revistă pe toate în două zile, probabil că nu veți reuși să apreciați și să explorați pe îndelete frumosul parc din incintă.

Dacă acest ghid turistic Disneyland Paris a reușit să vă trezească interesul sau cel puțin curiozitatea, asigurați-vă că vizitați site-ul oficial pentru reduceri de până la 50% pentru pachetele turistice. În funcție de dorințele fiecăruia, o vizită aici n-ar trebui să fie mai scumpă decât Walt Disney World. Atât celor mici, dar și celor mari, distracție plăcută!

 

Surse: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19

Comentarii

Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Disneyland Paris

Alte articole

Turist pentru o zi in Geneva
Turist pentru o zi in Geneva

De-a lungul malurilor Lacului Geneva exista parcuri minunate. Geneva este unul dintre cele mai verzi orase din Europa: 20% din tara este acoperita de zone...

Turist pentru o zi in Basel
Turist pentru o zi in Basel

Pentru a petrece o zi agreabila in Basel, puteti porni calatoria dvs din Pfalz, o veche terasa de piatra, strajuita de copacii de pe bastionul ce da inspre...

Excursii in Edinburgh
Excursii in Edinburgh

Orasul vechi din Edinburgh emana atmosfera si istorie, iar orasul nou se faleste cu mostenirea arhitecturala a numinismului orasului. Parcul Princes Street...

Viata de noapte in Amsterdam
Viata de noapte in Amsterdam

Pentru un oras cu o reputatie atat de controversata, viata de noapte din Amsterdam nu este, poate, ceea ce va asteptati. Exista cateva optiuni decente...

Viata de noapte in Aberdeen
Viata de noapte in Aberdeen

Aberdeen are o scena a vietii de noapte destul de animata, care se concentreaza in jurul puburilor si cluburilor. Existand aici mai multi amatori de cluburi...

Petrecerea timpului liber in Cardiff
Petrecerea timpului liber in Cardiff

Orasul Cardiff ofera o multitudine de variante pentru petrecerea timpului liber. Sport: Cel mai renumit parcurs de golf din Tara Galilor, Celtic Manor...