Londra, destinatie culturala

Londra este unul din marile orase in ceea ce priveste arta si cultura. Este depozitul celor mai importante comori ale natiunii britanice, adunate nu numai din tara, ci si din lume. Londra are tot ce ar trebui sa aiba o capitala mondiala (cultura si istorie bogata, scene incitante ale lumii artistice, restaurante de clasa internationala si magazine senzationale) alaturi de multimi, trafic si preturi mari.

Trei galerii importante constituie baza lumii artistice londoneze: National Gallery, care adaposteste o colectie magnifica de pictura occidentala; Tate Modern este unul dintre muzeele de arta cele mai mari si mai apreciate din lume; iar Tate Britain este dedicat artei britanice din ultimele cinci secole.

Explorarea diversitatii si maretiei castelelor si conacelor londoneze, poate ocupa o intreaga vacanta minunata. Indiferent daca este vorba despre resedinte faimoase in toata lumea sau despre altele mai putin vizitate, detinute de regalitate, familii aristocratice ori de National Trust (organizatie care se ocupa cu protejarea cladirilor din patrimoniu), fiecare dintre acestea are o multime de povesti de istorie sau de familie. Trebuie stiut ca cele mai multe castele sunt deschise publicului din primavara pana in toamna. Vizitatorii Londrei vor avea destule de vazut: palatele Buckingham si Kensington, Turnul Londrei, Hampton Court Palace si castelul Windsor se afla foarte aproape intre ele.

In ciuda faptului ca au o clima nestatornica si veri scurte, londonezii au o deosebita placere in a se ocupa de gradinile decorative. Dinastia Tudor a conceput primele gradini cu rol decorativ, nu numai cu scopuri utilitare, iar de atunci idei frantuzesti, italienesti, olandeze, ba chiar si japoneze au fost importate si adaptate pentru a se potrivi cu estetica nationala. A face o plimbare intr-un astfel de parc trebuie sa fie un obiectiv esential pentru o excursie desfasurata primavara sau vara, indiferent daca vizitati o gradina botanica, asa cum este parcul natural Kew Gardens de langa Londra, sau un alt parc.

Londra este orasul perfect pentru a explora cultura. Londra are unele dintre cele mai minunate muzee din lume, intrarea fiind gratuita in multe dintre acestea. In sensul mai larg, British Museum contine un registru al umanitatii din timpurile preistorice si pana in ziua de azi. Marea varietate de exponate de arta decorativa din Victoria & Albert Museum este o fereastra inspre cultura omului obisnuit de-a lungul secolelor. Cultura moderna, sub toate formele sale, este foarte bine reprezentata in Londra. Muzeul de Design prezinta obiecte din viata cotidiana a secolelor XX si XXI, ca obiecte de arta. Muzeul Transportului Londonez, Muzeul Teatrului si Muzeul Stiintei arata diferite fatete ale culturii britanice si ale modului de viata. Unele muzee seamana cu terenuri de joaca interactive, care ii vor amuza pe copii si adulti deopotriva, alte muzee prefera formatul mai clasic. Printre cele din urma se numara British Museum din Bloomsbury, o adevarata pestera a lui Aladin cu comori din toata lumea. Daca tot sunteti in zona respectiva, intrati in muzeul apropiat al arhitectului Sir John Soane sau in Theatre Museum. Ca alternativa, asa-numitul Museum Mile (kilometrul muzeelor) de pe bulevardul Cromwell din zona South Kensington gazduieste o tripla incantare care poate asigura diversiuni substantiale pentru o zi intreaga: Muzeul Victoria si Albert, Muzeul de Istorie Naturala si Muzeul de Stiinta.

Desigur, adesea cultura se confunda cu spectacolele de muzica si dans, iar Londra nu duce lipsa de asa ceva. Are una dintre cele mai renumite scene de teatru din lume, cu mai mult de 50 de teatre in West End (si inca si mai multe in imprejurimile Londrei), care ofera productii ce variaza de la Shakespeare si clasici pana la autorii moderni aflati in voga. Opera traditionala este pusa in scena la Royal Opera House, iar spectacolele de opera in limba engleza sunt puse in scena la Coliseum. Ambele gazduiesc si spectacole de balet. Pentru dans, teatrul Sadler's Wells este unul dintre cele mai renumite in Europa.

Londra are nenumarate sali de concert pentru muzica clasica, de la unele mari, cum este Royal Albert Hall, pana la scene mai intime cum e Purcell Room din Centrul South Bank. Indiferent de preferinte, in Londra ofera un asortiment bogat de stabilimente culturale.

Cea mai completa lista a cluburilor si a concertelor de muzica live apare in Time Out, revista publicata saptamanal. Aceasta cuprinde cronici foarte pertinente despre artisti, formatii si sali de concerte, iar in plus contine si ghidul spectacolelor de film, teatru, dans, expozitii de arta si alte evenimente din oras. Ziarele importante contin si ele programul evenimentelor culturale si teatrale in paginile de divertisment, iar in suplimentele de sambata si duminica, evenimentele sunt dezbatute mai pe larg in recenzii. Ziarul Uvening Standard din Londra este concentrat pe capitala, avand un ghid complet al evenimentelor in suplimentul de joi

Optiunite sunt nelimitate cand vine vorba de viata de noapte a Londrei. Indiferent ce distractie preferati, probabil ca undeva in oras se desfasoara.

Londra este faimoasa in intreaga lume pentru standardul ridicat al productiilor sale teatrale, iar majoritatea turistilor vor sa vada o piesa sau doua. Mai mult de 50 de teatre alcatuiesc Theatre District (Cartierul Teatrelor) din West End, si pe langa acestea, mai exista si teatre bine cotate, care merita cautate. Vara, se pun in scena productii in aer liber in Regent's Park si in Holland Park. Website-ul Societatii Teatrale din Londra este www.officiallondontheatre.co.uk.

Biletele se pot rezerva de la casele de bilete ale teatrelor sau de la agentii, recomandam in acest sens: Ticketmaster (tel: 0870 534 4444) sau First Call (tel: 0870 906 3700). Trebuie sa aveti in vedere comisioanele mari practicate de agentii. TKTS, casa de bilete din Leicester Square vinde bilete la jumatate de pret pentru spectacolele din ziua respectiva de la multe teatre. Nu este recomandat sa cumparati bilete la negru deoarece pot fi falsificate.

Dintre teatrele sau salile de spectacole reprezentative din Londra, va recomandam:
The West End
Multe din teatrele din West End prezinta spectacole de music-hall renumite, care se joaca timp de multe stagiuni (Les Misirables, Phantom of the Opera, Evita, The Sound of Music).

Society of London Theatres tkts Ticket Booth
The tkts Ticket Booth din Leicester Square vinde bilete cu reducere pentru reprezentatia din aceeasi zi.
Adresa: Clocktower Building, Leicester Square
Luni-Samb: 10-19, Dum: 12-15, doar pentru matinee
 
Shakespeare's Globe
Vedeti piesele lui Shakespeare si ale contemporanilor sai asa cum au fost gandite sa fie vazute-in aer liber, fara amplificare de sunet, la lumina zilei (sau lumina de zi artificiala). In zona in care spectatorii stau in picioare se pot consuma alimente si bauturi in timpul reprezentatiei, iar spectatorilor le este permis sa se tachineze (cu motiv) cu actorii, asa cum se intampla in teatrul Globe original, pe vremea lui Shakespeare. Distractia este grozava, dar aveti in vedere, Curtea nu este acoperita si nu sunt permise umbrelele.
Adresa: New Globe Walk, Bankside
Stagiune: mai-octombrie

The Royal Shakespeare Company/The Barbican
Sediul (pe perioada stagiunii londoneze: decembrie-martie) al RSC este acum Novello Theatre. Ofera in continuare reprezentatii ale lui Shakespeare, militand pentru popularizarea operei sale. Adresa: Aldwych; Stagiune: decembrie – martie

(Royal) National Theatre
Sediile „Nationalului" se afla in South Bank Centre.Toate cele trei teatre: the Olivier, the Lyttleton si the Cottesloe au productii in repertoriu. Cateva bilete cu pret redus pentru reprezentatiile cu „casa inchisa" se vand in ziua spectacolului, dupa ora 10. Adresa: South Bank

Regent's Park Open-Air Theatre
Reprezentatii in aer liber: piese de teatru (cele mai multe de Shakespeare) si spectacole muzicale. Adresa: Inner Circle, Regent's Park

Iubitorii de muzica clasica, de balet si opera pot alege dintr-o varietate de oferte. Intre salile importante va recomandam, pentru concerte: Royal Albert Hall si Royal Festivall Hall, pentru dans: Sadler's Well Theatre, iar pentru opera si balet: House si Coliseum. In imprejurimile orasului exista multe sali mai mici dedicate meritului cultural, iar pe timpul verii se organizeaza concerte in aer liber in Hyde Park si in Hampstead Heath. Nici in acest caz nu este indicat sa achizitionati bilete la negru, ci de la casele de bilete si agentii acreditate.

Sadler's Wells Theatre
Reconstruita in 1997, e principala scena londoneza, care atrage companiile internationale pentru turnee de balet, dans si opera. Adresa: Rosebery Avenue

South Bank Centre
Aici dau reprezentatii grupuri de dans contemporan de prima clasa. Adresa: South Bank

Barbican
In Barbican isi au sediul atat London Symphony Orchestra (LSO), cat si English Chamber Orchestra. Adresa: Silk Street

South Bank Centre
Destinatie de prim rang pentru concerte de muzica orchestrala si de camera, dar si recitaluri.
Adresa: South Bank Centre

St John's
In aceasta biserica baroca se organizeaza concerte, majoritatea de muzica de camera. Concerte, bilunar joia, la pranz. Adresa: Smith Square

Wigmore Hall
Mica scena a Londrei se mandreste cu acustica sa, aici organizandu-se recitaluri si concerte de muzica de camera de o foarte inalta calitate. Concertele de duminica dimineata sunt deosebit de apreciate. Adresa: Wigmore Street, nr. 36

London Coliseum
Resedinta a English National Opera - care are reprezentatii numai in limba engleza. De Craciun, aici se desfasoara spectacole sustinute de English National Ballet.
Adresa: St. Martin's Lane

Royal Opera House
Cladirea ROH gazduieste companiile Royal Ballet si Royal Opera. E una dintre cele mai mari scene ale Europei. Sunati inainte pentru tururi in culise.
Adresa: Covent Garden

Bull's Head, Barnes
Pub-ul de langa Tamisa dateaza din 1684. Din 1959 a devenit cunoscut pentru jazz-ul modern pe care il promoveaza. Concerte in fiecare noapte si duminica la pranz.
Adresa: Lansdale Road nr. 373

Jazz Cafe
Pe aceasta foarte populara si ingenios-moderna scena canta multi interpreti internationali de jazz. Se interpreteaza si muzica latino, funk, soul, hip-hop.
Adresa: Parkway nr 5

Jazz'n Pizza
Londra se mandreste cu doua restaurante jazz and pizza de foarte buna calitate: intimul Pizza Express Jazz Club si spatiosul Pizza on the Park.
Adresa: Pizza Express, 10 Dean Street; Pizza on the Park, 11 Knightsbridge

Ronnie Scott's
Mic si plin de fum, acesta este locul unde puteti asculta cel mai bun jazz din capitala. In general, sunt doua reprezentatii pe seara, una la ora 22 si una dupa miezul noptii.
Adresa: Frith Street nr. 47

Londra a avut dintotdeauna o pozitie de top in ceea ce priveste numeroasele stiluri de muzica pop si rock promovate. Aici e locul potrivit pentru a asculta muzica live, de la pub-urile marunte si pline de fum pana la mega-scene precum Earl's Court si Carling Apollo, Hammersmith. Trei dintre cele mai bune locuri de dimensiuni medii in care puteti vedea o formatie renumita sunt Astoria, Brixton Academy si Ocean, in Hackney. Luati un exemplar din Time Aut pentru a afla cine concerteaza. Recomandarile noastre in materie de pub-uri si sali de concerte sunt:

Borderline
Un subsol plin de viata, unde se desfasoara concerte de toate genurile.
Adresa: Orange Yard, la capatul Manette-Street

Dover Street
Cel mai mare restaurant londonez cu muzica live, cu aproximativ 400 de locuri, unde meniul muzical este format din jazz, blues, soul si R'n'B.
Adresa: 8-10 Dover St.

Half Moon, Putney
Un loc foarte bun pentru a asculta formatii de rock si blues pline de energie.
Adresa: Lower Richmond Road SW15, nr. 93

Hope&Anchor
Un mic pub popular, care prezinta formatii aflate la inceput de ascensiune.
Adresa: 207 Upper Street

In Londra, una dintre cele mai placute modalitati de a va petrece timpul la pranz este sa va alaturati functionarilor capitalei la un concert de biserica. Acestea au loc mai ales in City of London, dar de o reputatie deosebita se bucura indeosebi concertele de la St. Martin-in-the-Fields si St. James, Piccadilly. Aproape peste tot, concertele de pranz sunt gratuite, dar e bine sa faceti o donatie.

In ceea ce-i priveste pe iubitorii de film, acestia care au de ales intre diversitatea de filme de la National Film Theatre si cele mai noi premiere lansate la modernele cinematografe Empire si Odeon din Leicester Square. Intre cele mai bune cinematografe din Londra se numara: Screen on the Green din Islington, Gate din Notting Hill si Renoir, acestea fiind renumite pentru unicitatea lor, ca si pentru filmele straine si de arta pe care le difuzeaza. La Festivalul de Film de la Londra, organizat la sfarsitul lui octombrie - inceputul lui noiembrie, sunt vizionate aproximativ 150 de filme straine noi. Asadar, pentru filme de mare succes si premiere, mergeti la Empire si Odeon (evitati inghesuitul Odeon Mezzanine), in Leicester Square; ABC si Curzon Soho, in Shaftesbury Avenue; sau Odeon Marble Arch, cu cel mai mare ecran (conventional) din oras. La capatul opus al spectrului cinematografic se afla renumitul National Film Theatre, in South Bank. U National Film Theatre, South Bank.

Pentru o experienta cinematografica panoramica spectaculoasa incercati elegantul BFI London IMAX Cinema din South Bank sau cinematograful IMAX din Muzeul de Stiinta, amplasat in inalt tehnologizata Welcome Wing.

In cazul in care doriti sa iesiti noaptea pentru a servi o bautura, puteti avea in vedere ca se poate bea in baruri in care se asculta muzica, in cluburi de comedie, puburi cu personalitate sau in cocteil-baruri elegante, cu vederi superbe asupra orasului. In orice seara din saptamana se poate asculta muzica live: jazz, rock, roots si dance intr-o varietate de locuri, de la cluburi minuscule aflate in subsolul cladirilor, pana la puburi si sali de concerte. Un numar tot mai mare de baruri cu DJ vin sa completeze spatiul dintre pub si club. Cluburile de noapte londoneze sunt renumite in toata lumea, atragand cei mai buni DJ internationali. Cateva dintre cele mai bune cluburi sunt situate la marginea zonei centrale

Scena londoneza a cluburilor a devenit legendara. Nenumaratele cluburi isi tot schimba tematica de-a lungul saptamanii. Pentru detalii, consultati Time Oul. Printre locurile incercate si testate pentru amatorii mai varstnici de cluburi se afla Samantha's. Din noul val, cel mai demn de incredere este Ministry of Sound. Mai putin intimidante pentru clientii ocazionali, desi tot foarte stilate, sunt Cafe de Paris (Camden Palace) si Koko. Alte localuri de gen sunt Madame Jojo's si Fridge.

Comentarii

Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Londra, destinatie culturala

Alte articole

Excursii in afara orasului Basel
Excursii in afara orasului Basel

Daca doriti sa parasiti orasul, va stau la dispozitie o multime de destinatii atractive. Asezarea orasului in punctul de intalnire a trei natiuni permite...

Petrecerea timpului liber in Cambridge
Petrecerea timpului liber in Cambridge

Cambridge are o orchestra proprie sustinuta din fondurile orasului, iar multe dintre colegii, mai cu seama cele cu capele mari, organizeaza evenimente...

Lista tarilor unde puteti calatori fara masuri de izolare sau carantina
Lista tarilor unde puteti calatori fara masuri de izolare sau carantina

Mai jos este moua listă a țărilor din zona verde de coronavirus unde nu mai e necesară izolarea sau carantină la sosirea în România. Zborurile...

Shopping in Italia
Shopping in Italia

Oriunde veti merge in Italia exista oportunitati pentru cumparaturi. In orasele mari, veti gasi magazine boutique, si piete periodice in aer liber. In...

Viata de noapte in Lugano
Viata de noapte in Lugano

Lugano este considerat centrul vietii de noapte a circuitului Ticino, cu optiuni care atrag localnicii din orasele mai silentioase si turistii de pretutindeni....

Un tur al Tinutului Jane Austen
Un tur al Tinutului Jane Austen

Un tur al „Tinutului Jane Austen" in sudul Angliei va conduce invariabil la imbogatirea experientei lecturii romanelor autoarei. Gratie recentelor...