Rezerva acum

Circuit 2017 Mongolia & Mongolia InterioarĂ şi Lacul Baikal

Print Friendly and PDF

Descriere oferta circuit

Natură sălbatică şi Festivalul Naadam

MONGOLIA & MONGOLIA INTERIOARĂ şi LACUL BAIKAL

IRKUTSK – LACUL BAIKAL – ULAN-UDE – ULAN BATOR – ELSEN TASARKHAI – KHARKARIN – PARCUL HUSTAI – PARCUL TERELJ HOHHOT BAOTOU – BEIJING

Circuitul pe care vi-l propunem vă îndeamnă să călătoriţi prin trei ţări deosebite, în care natura sălbatică se îmbină cu tradiţii de mii de ani, unde ortodoxia a construit biserici superbe iar bhudismul temple şi mănăstiri impresionante. De la Lacul Baikal, cu apele limpezi precum cristalul, până în stepa mongolă, ţinutul sălbatic cu cea mai spectaluloasă boltă stelară, de la enormul deşert fierbinte Gobi şi dunele de nisip cântătoare până la Marele Zid Chinezesc, veţi călători printre repere istorice pe care le veţi “aşeza” pe harta marilor civilizaţii, toate marcând destinul Europei şi al întregii lumi. Veţi călători prin străvechiul Imperiu Mongol, pe urmele temutului Ginghis Han, veţi experimenta înnoptarea în iurte şi nu în ultimul rând veţi avea şansa de a participa la celebrul Festivalul Naadam, care se desfăşoară încă din timpurile primului stat nomad, Hurnu, al strămoşilor mongoli. O experienţă extraordinară care vă va trezi interesul pe tot parcursul circuitului şi vă va face să vedeţi lumea cu alţi ochi!

Perioada: 01.07 – 17.07.2017

ZIUA 01 / 01.07.2017: BUCUREŞTI – MOSCOVA – IRKUTSK
Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă, la ora 12:30 (în fata ghişeului de îmbarcare al companiei Aeroflot). Plecare spre Moscova cu zborul companiei Aeroflot SU 2035 (14:10 / 17:10) şi mai departe spre Irkutsk cu zborul SU 1442 (21:15 / 07:50).
ZIUA 02 / 02.07.2017: IRKUTSK
Sosire la ora 07:50 în inima Siberiei, la Irkutsk. Întâlnire cu ghidul local, care ne va însoţi la hotel pentru cazare şi mic dejun. După preluarea camerelor şi o scurtă perioadă de odihnă vom porni în turul de oraş. Localitatea a luat naştere din fortul cazac „Ostrog”, care a fost întemeiat pe malul râului Angara în anul 1661 de conducătorul cazac Iakov Pohabov iar în anul 1684 a primit numele de Irkutsk. Dezvoltarea culturală a regiunii se datorează în mare parte deportaţilor politici ruşi, a artiştilor şi a unei bune părţi a aristocraţiei ruse. În timpul ţarului Nikolai I, nobilii ruşi (dekabristi) care s-au revoltat în decembrie 1825, au fost deportaţi în Siberia, o mare parte din ei ajungând în Irkutsk. Construirea Şoselei Siberiene şi a liniei ferate a făcut ca Irkutsk să devină unul dintre cele mai importante oraşe din Siberia de Sud, astăzi fiind principalul oraş al joncţiunii Trans-Siberianului. Turul panoramic de oraş va include cele mai importante monumente şi clădiri din centru istoric. Vom vedea Complexul memorial al Decembriştilor care cuprinde casele familiilor deportate aici, Catedrala Bogoyavlensky, construită în anul 1723, considerată un monument de artă arhitecturală rusă, Galeria Regională de Artă, Teatrul Municipal, construit între anii 1894 - 1897 şi renovat complet în anul 1999, Muzeul Regional, Piaţa Kirov, Casa Albă, un superb monument care datează din prima jumătate a sec. al XIX-lea, „Monumentul Turistului”, un monument aparte, dedicat împătimiţilor de călătorii, nouă statuie a Tarului Alexandru al III-lea, precum şi numeroase biserici care întregesc peisajul citadin. Dejun în cursul vizitelor. Vom continua explorarea oraşului care s-a dezvoltat prin comerţul cu blănuri, metale preţioase, diamante şi pesteş, fiind numit la sfârşitul sec. al XIX-lea, “Parisul Siberian”, scriitorul rus V. Rasputin asemuind oraşul cu Londra sau Parisul, afirmând că “a nu vedea Irkutsk, echivalează cu a nu vedea Siberia”. Vom pleca apoi spre una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Siberia, Mănăstirea Ortodoxă Rusă Znamenskiy, renumită mai ales datorită icoanelor pictate de artişti ruşi cunoscuţi pe plan mondial. Întoarcere la hotel. Cină şi cazare la Hotel Irkutsk 3* (sau similar).
ZIUA 03 / 03.07.2017: IRKUTSK – LACUL BAIKAL – IRKUTSK – ULAN - UDE (noapte în tren)
Mic dejun. Vom vizita Muzeul Taltsy, un impresionant muzeu etnografic în aer liber. Dejun. Vom face apoi o croazieră de 2 ore pe Lacul Baikal, care înseamnă “apă multă”. Lacul reprezintă cea mai mare rezervă de apă dulce din lume, fiind în acelaşi timp cel mai adânc lac de pe glob, cu o adâncime de 1637 m. Depresiunea lacustră din Siberia de Sud, conţine 10% din rezervele de apă potabilă ale lumii (exceptând gheţarii). Baikalul poate fi considerat un ‘’muzeu viu’’, în care trăiesc aproximativ 800 de specii de animale şi 245 specii de plante endemice. Lacul a fost descoperit în anul 1643 de către K. Ivanov şi V. Kolesnikov, iar cunoscutul călător şi diplomat român Nicolae Milescu Spătarul, cunoscut în descrierile în limba rusă sub numele de Nicolae Spafarovici, în drum spre China, în anul 1675, l-a ocolit prin partea sud-vestica, făcându-i şi o descriere amănunţită. De atunci zona a constituit obiectul multor expediţii, fapt care a permis elucidarea problemelor deosebite privind geneza depresiunii, adâncimea, regimul hidric, plantele şi animalele rare care trăiesc în el. Dar Baikalul nu este renumit numai pentru apele sale limpezi precum cristalul ci şi pentru peisajele variate care-l înconjoară, de la munţii falnici acoperiţi de păduri de conifere, care parcă străjuiesc lacul, până la dunele de nisip şi golfurile pitoreşti care încantă orice iubitor de natură. Datorită paradisului natural subacvatic care adăposteşte o floră şi o faună diversă, dar şi datorită frumuseţilor peisajelor care-l înconjoară, Lacul Baikal este inclus pe lista Patrimoniului Universal Natural UNESCO. Croazieră ne va purta spre capul Tolsty, renumit pentru plajele sale de nisip dar şi spre capul Shumoha şi Polovinniy. Principala atracţie turistică este stânca cu două culmi din marmură albă, numită Stanca Şamanului, considerată unul dintre cele 9 locuri sfinte ale Asiei, stanca situată în apropiere de locul unde râul Angara iese din lac, acesta fiind singurul râu care curge mai departe din Baikal. Vom putea admira ţărmurile spectaculoase ale lacului cu construcţii de artă inginerească, viaducte şi poduri peste care trece calea ferată Trans-Siberiană, prilej de a face fotografii inedite cu peisajul lacului Baikal. Vom reveni în port, de unde vom pleca spre Irkutsk pentru a servi cina la un restaurant local. Vom fi transferaţi la gară pentru călătoria cu trenul spre Ulan-Ude, capitala Republicii Buryatia, o republică autonomă din componenţa Federaţiei Ruse, unde predomină cultura şi limba buryată. Diversitatea peisajelor din Buryatia, poate concura cu succes cu peisajele oferite de Alpii Elveţieni, cu sălbaticele stepe din Mongolia şi cu câmpiile sau pădurile dese din Rusia. Noapte de cazare în tren în cuşete cu 4 paturi.
ZIUA 04 / 04.07.2017: ULAN - UDE
Sosire la ora 05:50 în Ulan-Ude sau “poarta roşie” cum a mai fost denumit oraşul inaccesibil turiştilor până în anul 1988. Transfer la Hotel Gesser 3* (sau similar) pentru cazare. După o scurtă perioadă de odihnă şi după micul dejun, vom porni în turul oraşului Ulan-Ude, situat la sud-est de Lacul Baikal pe râul Uda, la confluenta acestuia cu Selenga. Ne vom deplasa spre satul Bătrânii Credincioşi, care păstrează ceremonii religioase şi cântece de acum 200 de ani. Dejun pregătit de localnici şi minispectacol folcloric. În continuarea zilei, vom vizita mănăstirea bhudista Ivolginsky Datsan, situată în afara oraşului, care a fost deschisă în anul 1945 ca singurul centru spiritual din URSS, după care s-a transformat în centru monastic, devenind reşedinţă pentru Khambo Lama, liderul călugărilor bhudisti din Rusia. Viaţa spirituală este marcată de ritualurile din temple, practicile medicale şi un sistem tradiţional de educaţie care se desfăşoară în mănăstire, universitatea buddhistă “Dashi Choinkhorling” luând fiinţă în anul 1991, lângă mănăstire. Întoarcere în Ulan-Ude pentru cină şi cazare.
ZIUA 05 / 05.07.2017: ULAN - UDE – ULAN BATOR (tren)
Mic dejun la pachet şi transfer la gară de unde vom porni la ora 6:35, cu trenul, spre graniţa cu Mongolia şi mai departe spre Ulan Bator. Călătoria durează 24 de ore şi străbate fosta ruta a caravanelor care transportau ceai din China spre Rusia, prin Ulan Bator. Calea ferată a fost constuită în anul 1940 şi face legătura cu ruta trans-siberiană. De la Ulan-Ude până la graniţa vom parcurge 280 km printr-o regine deosebit de pitorească, cu văi înconjurate de munţi împăduriţi şi râuri, cu mănăstiri bhudiste şi sate tradiţionale. După formalităţile de trecere a frontierei ruse vom continua drumul prin Mongolia, urmând cursul râului Selenga şi apoi a râului Orkhnon. Oraşul Sukhbaatar, numit după un mare lider militar mongol, reprezintă punctul de frontieră din partea mongoleză. Vom străbate stepele ierboase ale Mongoliei călătorind spre Darkhan, al doilea oraş ca mărime din ţară, capitala provinciei Darkhan-Uul, construit în anul 1961 cu sprijinul financiar al fostei URSS. Vom admira priveliştile captivante, vom zări iurtele tradiţionale, cămile, cai, ponei şi vulturi. Noapte în tren în cuşete cu 4 paturi.
ZIUA 06 / 06.07.2017: ULAN BATOR
Sosire la ora 06:53 în capitala Mongoliei, Ulan Bator şi transfer la Hotel Bayangol 4* (sau similar) pentru mic dejun şi pentru lăsarea bagajelor. După o scurtă pauză de odihnă vom porni să explorăm oraşul Ulan Bator, situat pe malurile raului Tuul, în care vom sesiza că agitaţia marilor oraşe cosmopolite lipseşte cu desăvârşire. Vom începe cu Mausoleul Zaisan, ridicat în cinstea eroilor căzuţi în cel de-al II lea Război Mondial, situat în partea sudică a oraşului, pe o colină de unde vom putea surprinde o minunată panoramă asupra capitalei. Vom vizita apoi Marele templu buddhist Gandan, cea mai mare mănăstire activa din ţară, al cărui nume înseamnă “marele loc al bucuriei complete”, unde vom vedea o impresionantă statuie a lui Buddha, Megjid Janraiseg, care reprezintă compasiunea, cu o înălţime de 26,5 m şi o greutate de “numai” 20 de tone, Palatul de Iarnă al ultimului han al Mongoliei, Hanul Bogd, care adăposteşte astăzi o vastă colecţie de obiecte personale, precum şi capodopere ale artei buddhiste. Dejun în cursul vizitelor. Vom vizita în continuarea zilei, Piaţa Centrală Sukhbataar, obiectiv legat de independenţa dobândită în anul 1921 şi de numele celebrului revoluţionar Damdin Sukhbaatar, unde veţi putea admira şi frumoasa statuie în bronz a lui Ginghis Han, părintele naţiunii, Muzeul Naţional de Istorie care adăposteşte vaste colecţii de exponate reprezentative pentru istoria Mongoliei. Cină şi cazare.
ZIUA 07 / 07.07.2017: ULAN BATOR – ELSEN TASARKHAI
Mic dejun. Dimineaţa vom părăsi capitala Mongoliei îndreptându-ne spre Parcul Naţional Khogno Khaan, care acoperă o suprafaţă de aprox. 46.990 ha, rezervaţie care ne va dezvălui peisaje superbe, o combinaţie perfectă între munţi impozanţi din granit, păduri de mesteacăn, zone deşertice, râuri cristaline şi zone de păşuni înverzite. Natura de aici este cu adevărat spectaculoasă, zonele de taiga alternând cu zonele de stepă, fapt pentru care în această zonă a deşertului Gobi, ţinutul dinozaurilor, trăiesc astăzi o mulţime de animale, precum lupi, elani, vulpi, căprioare şi leoparzi. În acest parc vom vedea Elsen Tasarkhai, care poate fi tradus ca “dune izolate de nisip”, o succesiune de dune care se întind pe o lungime de aprox. 80 km, făcând parte din Marile Dune Mongole. Dejun în cursul vizitelor. După-amiaza vom vizita ruinele Mănăstirii Erdene Khamba, situată la poalele muntelui Khogno Khaan, mănăstire ridicată în sec. al XVII-lea de către Zanabazar, un lider spiritual şi politic care a fost educat în Tibet şi care ulterior a fost sanctificat, devenind astfel primul sfânt buddhist din Mongolia. Zanabazar a ridicat mai multe astfel de mănăstiri, însă Mănăstirea Erdene Khamba ridicată în onoarea mentorului sau Lama Erdene a fost sanctuarul care i-a plăcut cel mai mult, putând adăposti în vremurile ei de glorie, peste 1.000 de călugări în acelaşi timp. Din păcate, astăzi, mănăstirea nu mai este funcţională, însă ocazional mai au loc ceremonii religioase. Cină şi cazare în iurte turistice.

ZIUA 08 / 08.07.2017: ELSEN TSARKHAI – KARAKORUM
Mic dejun. Plecare spre Karakorum, oraş fondat în anul 1220 de către marele Ginghis Han, fosta capitală a Mongoliei timp de 140 de ani, loc important de oprire pe drumul mătăsii care uimea în trecut călătorii care veneau din Occident, cu bogăţiile sale, dar şi cu toleranţa religioasă, aici existând atât temple budhiste, moschei, dar şi biserici creştine. În anul 1388 a fost în mare parte distrus, iar din ruinele sale a fost ridicată Mănăstirea Erdene Zuu, în traducere “sute de comori”, celebră pentru cele 108 stupe, care simbolizează bobii din rosariul de rugăciune buddhist. Mănăstirea ridicată în perioada 1585 - 1586, la ordinul bunicului lui Zanabazar, Abtai Han, după întâlnirea sa cu cel de-al 3-lea Dalai Lama, când religia buddhistă tibetana a fost declarată religie de stat în Mongolia, este una dintre puţinele mănăstiri care au scăpat de distrugerile comuniste din anii 1930 şi se regăseşte pe lista Patrimoniului Universal UNESCO. Aici vom vedea lucrările unice ale lui Zanabazar, primul lider al buddhistilor mongoli, opere de o valoare inestimabilă ale artizanilor mongoli precum sculpturi, măşti de tam, aplice, broderii, statui din lemn şi bronz închinate zeilor, dar şi o colecţie de torgon burhan, picturi pe materiale care se pot rula, realizate în sec. XVI – XIX. Mai multe relicve din piatră le vom vedea în muzeul din Karakorum unde sunt păstrate piese aparţinând clădirilor din vechiul oraş. După dejun, prilej de a descoperi savoarea bucătăriei locale vom vizita o familie nomadă unde vom afla amănunte despre tradiţiile şi modul lor actual de viaţă complet diferit faţă de traiul de la oraş, locuinţele lor mobile de formă conică, semănând cu nişte corturi, fiind acoperite în exterior cu pâslă şi piei de animale iar în interior cu covoare decorative. Vom vizita în continuarea zilei Muzeul Karakorum şi unul dintre cele 4 puncte de hotar ale fostei capitale din timpul temutului Ginghis Han, 4 “turtle stones”, sculpturi care reprezentau broasca ţestoasă, în calitatea sa protectoare, simbolizând eternitatea. Cină şi cazare în iurte turistice.
ZIUA 09 / 09.07.2017: KARAKORUM – PARCUL NAŢIONAL HUSTAI
Mic dejun. Astăzi vom porni spre Parcul Naţional Hustai renumit datorită cailor sălbatici asiatici “takhi”. În anul 1992 s-a înfiinţat o rezervaţie naturală cu o suprafaţă de 506 kmp, care s-a transformat în anul 1998 în parc naţional cu scopul de a proteja ecosistemul pădurilor de stepa extrem de fragil datorită exploatării agresive a acestui teritoriu, dar şi cu scopul de a reintroduce în acest areal protejat caii Przewalski, “takhi”. Deoarece din anul 1960 niciun exemplar din această rasă nativă mongoleza nu se mai găsea în sălbăticie în intreaga ţară, au fost aduse câteva exemplare de la o grădină zoologică din Olanda. Din fericire, astăzi parcul adăposteşte peste 300 de cai sălbatici din această specie salvată de la dispariţie. Datorită faptului că parcul ocupa un teritoriu vast, cu zone deşertice dar şi cu zone muntoase, vom avea oportunitatea de a vedea şi alte sălbăticiuni precum căprioare, cerbi, mistreţi, lupi, vulpi etc. şi variate specii de păsări precum vulturi, şoimi, berze, lebede etc. Dejun picnic. Vom avea prilejul de a vizita muzeul centrului turistic din parc, în care sunt prezentate date despre viaţa cailor sălbatici din regiune, iar doritorii pot călări caii puşi la dispoziţia turiştilor în acest scop. Cazare în iurte turistice.
ZIUA 10 / 10.07.2017: PARCUL NAŢIONAL HUSTAI – PARCUL NAŢIONAL TERELJ
Mic dejun. Dimineaţa ne vom îndrepta spre Tsojin Boldog pentru a vizita monumentul devenit emblematic pentru Mongolia, situat în valea râului Tuul, dedicat marelui cuceritor Ginghis Han, considerat întemeietorul naţiei, creatorul celui mai mare imperiu din istoria omenirii. Cea mai mare statuie a legendarului Ginghis Han, înaltă de 40 de metri, ridicată în anul 2008, este în acelaşi timp şi cea mai mare statuie ecvestră din lume. Se spune că statuia este orientată spre est, indicând locul naşterii acestuia şi a fost amplasată în locul în care, conform legendei, Ginghis Han a găsit un bici de aur pe care l-a considerat a fi un mesaj de la Tenger, zeul eternului cer albastru, bici care l-a inspirat în cuceririle sale, motivându-l să devină conducătorul clanurilor mongole. De altfel, o să observăm când vom fi în apropierea statuii că acesta ţine în mâna dreaptă un bici aurit. Baza statuii o reprezintă o clădire circulară cu 36 de coloane care se presupune că i-ar reprezenta pe cei 36 de mari Hani ai Mongoliei, de la Ginghis Han până la Ligdan Han, în timp ce poarta de intrare a complexului a fost decorată cu statuile celor 9 generali „noyons” ai lui Ginghis Han. În continuarea zilei vom pleca spre Parcul Naţional Terelj, cel mai vizitat parc naţional din Mongolia, situat la o altitudine de 1600 m, un alt loc spectaculos unde natura îmbină lanţuri muntoase din granit cu pitoreştile vai ale râurilor care străbat parcul, dintre care cele mai importante sunt Tuul, Terelj şi Baruunbayan. Diversitatea reliefului face ca parcul să adăpostească 250 de specii de păsări, urşi şi elani, pe stânci întâlnindu-se frecvent floarea de colţ, iar în văi, tot felul de flori sălbatice. Fenomenul de eroziune a făcut în timp ca multe formaţiuni stâncoase să aibă forme ce par sculptate, un exemplu de acest fel gasindu-se în apropierea intrării în parc, o stâncă de 24 m înălţime care reprezintă o broască ţestoasă, “melkhi khad” sau o altă stâncă, cea a bătrânului care citeşte. Cină şi cazare în iurte turistice (cu baie proprie)!
ZIUA 11 / 11.07.2017: PARCUL NAŢIONAL TERELJ – ULAN BATOR
Mic dejun. Dimineaţa ne vom întoarce la Ulan Bator pentru a asista la spectaculoasa ceremonie de deschidere a festivalului Naadam, un spectacol de sunet şi culoare, care va avea loc pe stadionul central, reprezentând pentru mongolezi cel mai important eveniment al anului, care coincide cu ziua naţională a Mongoliei, respectiv 11 iulie. Cel mai mare festival naţional, Naadam se celebrează în fiecare an între 11 şi 13 iulie pe tot teritoriul Mongoliei, cel din capitala fiind însă cel mai spectaculos. Festivalul este indispensabil legat de viaţă nomazilor mongoli care au trăit în stepele Asiei centrale, fiind axat pe trei dintre sporturile tradiţionale naţionale: călărie, lupte şi trasul cu arcul. În zilele noastre, femeilor le este permisă participarea la trasul cu arcul şi tinerelor fete la întrecerile cu cai, bărbaţilor revenindu-le în exclusivitate, luptele. Vom putea admira ritualuri şi costume străvechi, soldaţi îmbrăcaţi în uniforme ca cele de pe vremea lui Ginghis Han, sute de artişti care vor defila îmbrăcaţi în costume tradiţionale aferente peioadelor istorice pe care le vor evoca şi vor dansa acompaniaţi de muzicienii prezenţi pe stadion. În prima zi a festivalului vom vedea sportivi care îşi arată măestria în mânuirea arcului sau abilităţile de luptători, câştigătorii bucurându-se de un respect deosebit. Toţi locuitorii ţării sunt încurajaţi să participe la acest festival pentru a dovedi unitatea culturală a naţiunii. Datorită frumuseţii şi originalităţii sale, Festivalul Naadam a fost înscris în anul 2010 pe lista Patrimoniului Mondial Cultural UNESCO. Ceea ce este interesant pentru noi, turiştii, este însă şi atmosfera din jurul stadionului, pentru că vom putea vedea mongolii îmbrăcaţi în straie de sărbătoare, veniţi aici nu numai pentru festivalul în sine ci şi pentru a mânca specialitatea Naadam-ului, “khuushuur” - o gogoaşă cu carne şi să bea “aireg” - lapte fermentat, fără de care Naadamul nu ar putea fi conceput. Dejun. După-amiaza vom participa la cel mai mare spectacol cu muzica folclorică, modernă şi dansuri. Cina. Cazare în Ulan Bator la Hotel Bayangol 4* (sau similar).
ZIUA 12 / 12.07.2017: ULAN BATOR
Mic dejun. Festivalul continuă şi astăzi, prilej de a participa la cursele de cai care se desfăşoară la Khui Doloon Khudag, situat la aprox. 50 km de Ulan Bator, precum şi la spectacolele oferite de crescătorii de cai mongolezi. Dejun. În continuarea zilei vom vizita Muzeul Choijin Lama, dedicat celui de-al optulea frate al Hanului Bogd, respectiv Choijin Lama Luvsankhaidav, complex care adăposteşte exponate valorase, precum picturi, broderii, sculpturi şi obiecte sacre din perioada sec. XVII – XX. Timp liber pentru cumpărături sau vizite libere în oraş. Cazare în Ulan Bator la Hotel Bayangol 4* (sau similar). Seara, cina de rămas bun la un restaurant cu barbeque mongolez.
ZIUA 13 / 13.07.2017: ULAN BATOR – HOHHOT
Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zbor spre Hohhot, “oraşul verde” sau “oraşul templelor”, capitala Regiunii Mongoliei Interioare Autonome, regiune situată în nordul Chinei. Cu o populaţie de aprox. 3 milioane de locuitori, Hohhot este cel mai important centru administrativ din regiune, numele său însemnând “oraşul albastru”, albastru fiind simbolul cerului, al eternităţii şi purităţii în cultura mongoleză. În anul 1557, conducătorul mongol Altan Khan a început construcţia templului Dazhao în câmpia Tumed pentru a determina dinastia conducătoare chineză din acea perioadă, dinastia Ming (1368-1644), să îl recunoască drept şef al tuturor triburilor mongole din sud. Oraşul actual s-a dezvoltat în jurul acestui templu. Sosire la Hohhot şi transfer la Hotel Holiday 4* (sau similar) pentru cină şi cazare.
ZIUA 14 / 14.07.2017: HOHHOT – BAOTOU
Mic dejun. Dimineaţa vom vizita cel mai vechi şi cel mai mare templu buddhist din Hohhot, Templul Dazhao, cunoscut şi sub numele de Templul lui Buddha de argint datorită unei statui care îl înfăţişează pe Sakyamuni. Alte două obiecte valoroase, o pereche de dragoni sculptaţi pe pilonii auriţi ce străjuiesc statuia lui Buddha şi o frescă deosebită de pe holul tempului, atrag turiştii din întreaga lume. Vom vedea apoi mormântul lui Zhaojun, o frumoasă prinţesă care s-a căsătorit cu hanul mongol Xiongnu Chanyu, în timpul dinastiei Han (202 i.Hr – 220), pentru unitatea Chinei şi frumosul monument ecvestru al celor doi. Mormântului i se mai spune “mormântul verde” deoarece toamna, atunci când frunzele şi iarba îngălbenesc, iarba de pe mormânt rămâne verde şi viguroasă. Urmează apoi vizitarea Templului Celor Cinci Pagode, care comparativ cu alte pagode este unic prin structura sa specială, pagodă peste pagodă, prin glazurile colorate în verde şi galben, prin cele 1563 imagini ale lui Buddha şi pentru harta astrologică mongolă cioplită în piatră. Vom face apoi o plimbare pe strada Saishang, care păstrează stilul construcţiilor din perioada dinastiilor Ming şi Qing. Ne vom deplasa în continuare spre Baotou. După dejun ne vom îndrepta spre Deşertul Kubuqi pentru a ajunge la Resonant Sand Gorge, dunele cântatore, despre care Marco Polo a spus prima dată când a călcat pe ele că scot un “sunet duios”. În zilele în care soarele încălzeşte dunele de nisip, uneori se pot auzi anumite sunete comparabile cu muzicalitatea pe care o transmite un violoncel. De fapt sunt vibraţii care se produc atunci când particulele de nisip din adâncuri se amestecă. Aceste vibraţii sunt de diferite intensităţi, precum notele muzicale, cauza pentru care cei care păşesc pe nisipul fierbinte au senzaţia că muzica provine din subteran. Cei care doresc, pot face o plimbare pe cămile pe nisipul fin al dunelor. Întoarcere pentru cină şi cazare la Hotel Baotou Tianlong 4* (sau similar).
ZIUA 15 / 15.07.2017: BAOTOU – BEIJING
Mic dejun. Dimineaţa vom porni să vizităm “oraşul căprioarei”, oraşul în interiorul căruia se întinde cea mai mare suprafaţă verde din Mongolia Interioară. Oraşul deţine o mulţime de dovezi despre faptul că a fost “locuit” încă de acum 6 mii de ani, din epoca neolitică. În perioada 476 i.Hr – 221 i.Hr, Statul Zhao a construit zidul care astăzi se afla în suburbiile oraşului, despre care istoricii spun că ar fi cea mai veche parte a Marelui Zid. În epoca contemporană, zona a devenit un port şi un oraş în care s-a dezvoltat comerţul cu blănuri, bazat pe căile navigabile ale Fluviului Galben. Vom vizita în continuare Muzeul din Baotou şi Mănăstirea Wudangzhao, cea mai mare şi cea mai bine conservată mănăstire budhista din Mongolia Interioară care a fost construită în timpul domniei Împăratului Kang Xi din dinastia Ong, după modelul mănăstirii Tashihunbu din Tibet. În interiorul mănăstirii sunt adăpostite aprox. 1.500 de statui bhudiste, din care cea mai notabila este Daweide, statuia cu 9 capete, 34 de braţe şi 16 picioare. Toate colecţiile de artă şi picturile murale care reflectă caractere istorice, obiceiuri, mituri şi minunate peisaje sunt materiale preţioase pentru studierea istoriei şi culturii minorităţilor. După dejun transfer la gară pentru a lua trenul spre Beijing. Traseul până la Beijing ne va încânta prin diversitatea şi pitorescul său. Sosire în Beijing şi transfer la Hotel Mercure Wanshang Beijing 4* (sau similar) pentru cazare.
ZIUA 16 / 16.07.2017: BEIJING
Mic dejun. Zi liberă pentru plimbări, vizite individuale şi ultimele cumpărături. Agenţia asigura cazarea în hotel, până la ora 23:00, când se va face transferul la aeroport pentru zborul spre Moscova al companiei Aeroflot, SU 201 (02:30 / 05:30).
ZIUA 17 / 17.07.2017: MOSCOVA – BUCUREŞTI
Sosire la Moscova la ora 05:30, de unde se pleacă mai departe spre Bucureşti cu zborul SU 2034 (09:55 / 13:10).

TARIF: 1480 EURO + 1795 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 490 USD
(tarif valabil pentru un grup minim de 15 turişti; pt. 10 – 14 turişti, tariful se majorează cu 285 usd / pers)

TARIFUL INCLUDE:
- transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Moscova – Irkutsk şi Beijing – Moscova – Bucureşti
- transport continental cu avionul pe ruta: Ulan Bator – Hohhot
- transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul adaptat la nr. de turişti
- transport cu tren de noapte (cuşete de 4 locuri) pe rutele: Irkutsk – Ulan Ude şi Ulan Ude – Ulan Bator
- transport cu tren pe ruta Batou – Beijing
- 8 nopţi cazare cu mic dejun în hoteluri de 4* şi 3*
- 4 nopţi cazare cu mic dejun în iurte turistice
- dejun şi cina (conform program), cu mâncare tradiţională mongoleză/chinezească
- transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
- taxele de intrare la obiectivele menţionate în program
- intrarea la Festivalul Naadam din Ulan Bator
- 1 sticlă de 1,5 l de apă plată / zi în Mongolia
- ghizi locali
- conducător roman de grup
- asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism
- BONUS: asigurare storno şi medicală inclusă indiferent de vârstă

TARIFUL NU INCLUDE:
- taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale: aprox. 350 euro/pers. şi continentale: 80 usd/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
- taxa viza Rusia: 75 euro/pers.
- taxa viza Mongolia: 100 usd/pers.
- taxa viza China: 70 euro/pers.
- taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
- alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
- bacşişuri: 60 euro/pers. pentru ghizi, şoferi, ajutori de şoferi – nu şi pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
- asigurare medicală obligatorie LEXGARANT (solicitată de Ambasada Rusiei în vederea obţinerii vizei) – asigurarea medicală se va achita în agenţie în momentul depunerii actelor necesare pentru viza şi va fi obţinută de către agenţie. Detalii necesare: nume, prenume, data naşterii.
Preţ: 25 lei / pachet 5 zile / persoană cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 64 ani.
Pentru alte categorii de vârste:
0 - 1 an - coeficient de multiplicare 2
65 - 70 ani - coeficient de multiplicare 1,5
71 - 75 ani - coeficient de multiplicare 2
76 - 80 ani - coeficient de multiplicare 2,5
81 - 84 ani - coeficient de multiplicare 3
85 - 90 ani - coeficient de multiplicare 4

ACTE NECESARE:
- paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei
- paşaportul trebuie să conţină minim 2 pagini libere
- 3 fotografii color 3,5х4,5 cm pe fundal deschis, cu imaginea clară a chipului (din faţă), fără ochelari cu lentile fumurii şi cu capul descoperit
- asigurare medicală LEX GARANT

CONDIŢII DE ÎNSCRIERE:
- înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
- diferenţa de 50 %, se achita cu min. 30 de zile înainte de data plecării
- turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
- în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulata în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti

OBSERVAŢII:
- conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
- agenţia nu se obliga să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
- agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
- prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
- conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistentă în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
- cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
- clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
- distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie, asistat de conducătorul de grup
- dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
- agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
- agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
- în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile, etc.; în aceste cazuri agenţia se obliga să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite. Totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
- transportul pe toată durata programului se face cu vehicul adaptat la numărul de participanţi, dotat cu aer condiţionat
- aşezarea turiştilor în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
- agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
- conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere servicii în interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii romani vor oferi explicaţii turiştilor doar în afară obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
- excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţii locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz un ghid local. În tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
- agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauză)
- în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
- agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
- copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi
- copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
- asigurarea STORNO de călătorie, oferită BONUS de către agenţia DAL TRAVEL, poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate; valoarea storno maximă asigurată este de 21.000 lei/călătorie; acest mijloc de protecţie financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei
- vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
- c/v excursiei poate fi achitata şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăti


Preturi

Perioada Durata Camera Masa Pret/circuit/pers Specificatii
1 Iul. - 17 Iul. 2017 16 Nopti Camera dubla Mic dejun 1.480€ Specificatii

Detalii pret

TARIF: 1480 EURO + 1795 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 490 USD
(tarif valabil pentru un grup minim de 15 turişti; pt. 10 – 14 turişti, tariful se majorează cu 285 usd / pers)

Va rugam sa folositi acest formular doar daca intentia de rezervare este sigura. Detaliile se vor stabili intre agentia de turism (sau hotelier) si turist pe baza mesajelor transmise.


* Camp obligatoriu


Circuite similare

Circuit 17 zile in Irkutsk - Ulan Bator - ULAN-UDE - HOHHOT - ELSEN - BAOTOU - Beijing

Circuit 13 zile in Jakarta - JOGJAKARTA - PRAMBANAN - BOROBUDUR - JOMBANG -

Cultură, temple, palate şi natura paradisiacă INDONEZIA – BALI JAKARTA – JOGJAKARTA – PRAMBANAN – BOROBUDUR – JOMBANG – TOSARI MUNTELE BROMO …

Detalii de la490€
Circuit 17 zile in Irkutsk - Ulan Bator - ULAN-UDE - HOHHOT - ELSEN - BAOTOU - Beijing

Circuit 11 zile in Seoul - Seul - Jeju - Busan - Gyeongju - Daegu

Incredibila şi fascinanta COREEA DE SUD Seoul – Insula Jeju – Busan – Gyeongju – Daegu – Seoul Când spui Coreea de …

Detalii de la2.080€
Circuit 17 zile in Irkutsk - Ulan Bator - ULAN-UDE - HOHHOT - ELSEN - BAOTOU - Beijing

Circuit 16 zile in Bishkek - ALMATY - DUSHANBE - Khujand - Taskent - Samarkand

Culorile Asiei Centrale CELE 5 STANURI KYRGYZSTAN – KAZAKHSTAN – TAJIKISTAN UZBEKISTAN – TURKMENISTAN BISHKEK – ALMATY – DUSHANBE – KHUDJAND – …

Detalii de la2.250€
Circuit 17 zile in Irkutsk - Ulan Bator - ULAN-UDE - HOHHOT - ELSEN - BAOTOU - Beijing

Circuit 11 zile in Abu Dhabi - Al Ain - Muscat - Nizwa - Manama

Incursiune pe tărâmul emirilor şi şeicilor din Orientul Mijlociu EMIRATELE ARABE – OMAN – BAHRAIN KUWAIT ABU DHABI – AL AIN …

Detalii de la890€
Circuit 17 zile in Irkutsk - Ulan Bator - ULAN-UDE - HOHHOT - ELSEN - BAOTOU - Beijing

Circuit 14 zile in KANGERLUSSUAQ - SISSIMIUT - ILULISSAT - Nuuk - NARSAQ -

O minunată călătorie în lumea gheţurilor CROAZIERĂ ÎN GROENLANDA, ISLANDA ŞI INSULELE FEROE KANGERLUSSUAQ – SISSIMIUT – ILULISSAT – NUUK NARSAQ – REYKJAVIK …

Detalii de la3.480€
Circuit 17 zile in Irkutsk - Ulan Bator - ULAN-UDE - HOHHOT - ELSEN - BAOTOU - Beijing

Circuit 15 zile in Kathmandu - Patan - Paro - Thimphu - PUNAKHA - GYANTSE -

Circuit pe “Acoperişul lumii” N E P A L – B H U T A N – T …

Detalii de la2.460€
Circuit 17 zile in Irkutsk - Ulan Bator - ULAN-UDE - HOHHOT - ELSEN - BAOTOU - Beijing

Circuit 14 zile in Panama City - Bogota - Cartagena - Quito - Cuenca -

Călătorie spre centrul pământului PANAMA – COLUMBIA – ECUADOR GALAPAGOS PANAMA CITY – BOGOTA – CARTAGENA – QUITO – MONUMENTUL ECUATORIAL – …

Detalii de la2.480€
Circuit 17 zile in Irkutsk - Ulan Bator - ULAN-UDE - HOHHOT - ELSEN - BAOTOU - Beijing

Circuit 12 zile in Insula Madeira - INSULA SAO MIGUEL - Ponta Delgada - Furnas

Magie, frumuseţe şi istorie în paradis FESTIVALUL FLORILOR ÎN INSULA MADEIRA – INSULELE AZORE INSULA MADEIRA – INSULA SAO MIGUEL – PONTA …

Detalii de la1.350€
Circuit 17 zile in Irkutsk - Ulan Bator - ULAN-UDE - HOHHOT - ELSEN - BAOTOU - Beijing

Circuit 10 zile in INSULA SAO MIGUEL - Ponta Delgada - Furnas (Sao Miguel) -

Magie, frumuseţe, istorie în paradis I N S U L E L E A Z O R E INSULA SAO MIGUEL …

Detalii de la1.090€
Circuit 17 zile in Irkutsk - Ulan Bator - ULAN-UDE - HOHHOT - ELSEN - BAOTOU - Beijing

Circuit 16 zile in Cape Town - Oudtshoorn - KNYSNA - Port Elizabeth -

O experienţă unică în prezentul sud – african, safari şi escapadă la Cascada Victoria A F R I C A …

Detalii de la2.190€
Circuit 17 zile in Irkutsk - Ulan Bator - ULAN-UDE - HOHHOT - ELSEN - BAOTOU - Beijing

Circuit 12 zile in New Delhi - Varanasi - Khajuraho - Orchha - Jhansi - Agra -

O ţară cât un continent B E S T O F I N D I A – inclusiv …

Detalii de la1.670€
Circuit 17 zile in Irkutsk - Ulan Bator - ULAN-UDE - HOHHOT - ELSEN - BAOTOU - Beijing

Circuit 16 zile in Chicago - St Louis - Nashville - Memphis - Jacksonville -

Pe urmele lui Scarlet O’Hara, Louis Armstrong şi Elvis Presley R I T M U R I L E S …

Detalii de la3.920€