Ghid turistic East London

East London
Recomandat pentru: golf, acvariu, plaja, muzee, surfing, relaxare

Despre East London

East London este un oras situat in sud-estul Africii de Sud, cu o populatie de circa 400.000 de locuitori. Orasul s-a format in 1836, in jurul singurul port riveran din tara, si s-a numit initial Port Rex.

East London are un climat subtropical, cu temperaturi care primavara ating frecvent 38 °C (da, aici primavara e mai calduroasa decat vara) si nu coboara sub 3 °C in timpul iernii.

Poarta principala de intrare in oras este aeroportul cu acelasi nume, situat la doar 9 kilometri de centrul orasului. Dar aici se poate ajunge usor si cu masina. Autostrada N2 leaga East London de Port Elizabeth si Durban iar N6, de Bloemfontein.

Farmecul East London este dat de intinsele sale plaje care ademenesc surfurii, inotatorii si amatorii de soare. Aceste plaje sunt recunoscute ca fiind printre cele mai fine din lume iar competitiile de surf organizate aici sunt printre cele mai importante in calendarul international. Este insa si locul unei vacante ideale cu familia, mai ales datorita muzeului natural de istorie. Acesta adaposteste singurul ou din lume al pasarii dodo, disparute in 1680. Tot la East London Museum gasesti celebrul coelacanth, o specie preistorica de peste, despre care se crede ca a fost contemporana cu dinozaurii. Adauga pe lista o vizita la Lion Park, unde poti vedea si atinge cativa dragalasi pui de leu, la acvariu, la gradina botanica si la Gradina Zoologica Queens.

Arhitectura orasului, din secolul XIX, este bine pastrata. Ambuteiajele si aglomeratia strazilor sunt exceptia, asa ca orasul poate si merita o plimbare la pas. Localnicii sunt prietenosi si ospitalieri.

Dupa apusul soarelui, ai la dispozitie sa alegi intre numeroasele teatre, cinematografe sau restaurante din oras. Daca te simti norocos da o fuga pana Bisho Casino. Pentru pasionatii sporturilor cu motor, amintim ca East London este orasul natal al lui Jody Scheckter, campion mondial la Formula 1 in 1979.

East London