Orasul italian Napoli si zona inconjuratoare se afla pe un areal subteran geotermal numit Campi Flegrei. Aceasta zona geotermala este generata de Vezuviu si cuprinde o arie care include Pompei, Herculaneum, Napoli - pana la Pozzuoli - si zona de coasta Baia. Diverse proiecte de infrastructura executate de-a lungul mileniilor, inclusiv exploatari miniere, au dus la formarea unor structuri subterane ample in zona.

De-a lungul timpului, presiunea geotermala extrema a format o roca durabila si stabila, tuf, compusa din cenusa vulcanica comprimata. Intreaga zona Napoli este o regiune geotermala cu vene profunde de tuf, generic denumite tuf galben. Tuf-ul este rezistent dar usor de prelucrat, facandu-l un material ideal de constructii. Datorita exploatatiilor miniere, prin extragerea de blocuri de roca au rezultat cavitati stabile cu pereti oblici-curbati (in forma de sticla). Materialul extras a fost folosit pentru constructii.

Cavernele rezultate au fost folosite ulterior ca rezervoare de apa. Apa era deviata din apeductele principale executate de grecii antici cu mai mult de 2.500 de ani in urma.

De-a lungul secolelor in subteranul orasului Napoli s-a creat o retea masiva de caverne si pasaje. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial multe dintre acestea au fost extinse prin adaugarea de scari si iesiri noi, fiind folosite ca adaposturi antiaeriene.

Astazi subteranele sunt un obiectiv turistic si exista chiar si un muzeu subteran situat sub Piazza Cavour, intr-o cavitate mare cu tuneluri si pasaje de legatura spre apeducte. Muzeul adaposteste o replica a unui mormant de cult grecesc si multe alte artefacte antice descoperite de-a lungul multor ani de cercetari arheologice.

Cele mai vechi pesteri artificiale descoperite in subsolul orasului Napoli, au fost folosite ca morminte. Acestea sunt sapate in stanca, avand una sau doua camere mortuare, si au adapostit resturile pamantesti ale razboinicilor clanurilor familiale. Dupa 2.500 i.Hr., subteranul orasului a fost extins, fiind construite tot mai multe lacasuri de inmormantare.

Catacombele neolitice au fost urmate de numeroase cimitire grecesti; gasite la o adancime modesta in cartierul Stella, acestea contin camere de inmormantare a caror arhitectura este imbogatita cu basoreliefuri si fresce scrise cu caractere grecesti.

Odata cu aparitia crestinismului, aceste locuri de inmormantare au devenit centrul vietii religioase a orasului. Spre deosebire de catacombele pre-elenice si grecesti, unde erau ingropati membrii aceleiasi familii, acestea au devenit loc de veneratie pentru toti credinciosii de aceeasi religie. Credinta populara ca aici au fost ascunsi crestinii persecutati este probabil nefondata. Cele mai vechi catacombe crestine dateaza din secolul al II-lea. Mai mult decat atat, persecutia a caracterizat doar anumite momente ale Imperiului Roman in timpul lui Nero (intre 64 si 67), Domitian (96), Decius (249-251), Valerian (253-260) si Diocletian (303 -305).

Tipologia catacombelor crestine este bogata in detalii arhitecturale. Sunt formate din pereti laterali lungi (numiti ambulatoriu), in care au fost efectuate sapaturi pentru a permite ingroparea saracilor, in timp ce ramasitele pamantesti ale oamenilor bogati sau cele apartinand claselor sociale superioare, au fost plasate in nise special amenajate. Orasul are foarte multe morminte subterane; cultul mortilor continuand sa fie prezent pana cel putin la sfarsitul secolului al XIX-lea – exemple sunt Santa Maria delle Anime del Purgatorio ad Arco si il Cimitero delle Fontanelle.