Despre Reciful Ningaloo
Reciful Ningaloo se intinde pe coasta de nord-vest a Australiei, pe aproximativ 260 de kilometri si este cel mai mare de acest tip de pe teritoriul australian.
In primul rand, reciful este cunoscut pentru numarul mare de balene-rechin care traiesc in apele Oceanului Indian. Acestea sunt blande, cu toate ca numele lor nu arata acest lucru. Incepand cu luna mai si pana in octombrie, puteti avea chiar norocul de a inota alaturi de ele. In perioada de iarna, reciful reprezinta o parte din traseul delfinilor, a calcanilor si a balenelor cu cocoasa. De asemenea, Reciful Ningaloo este casa a peste cinci sute de tipuri de pesti, trei sute de specii de corali, peste sase sute de tipuri de moluste, dar si a altor nevertebrate marine. Le puteti descoperi prin practicarea scuba diving. Acest sport poate fi practicat daca porniti de pe oricare din teritoriile aferente Recifului Ningaloo. Experienta din adancuri va fi una de neuitat, cu siguranta.
Atat fauna, cat si flora va vor incanta pe data. Daca veti avea un aparat foto subacvatic, veti reusi sa surprindeti cadre impresionante. Daca nu va place insa viata din apa, atunci puteti sa va indreptati catre pescuit. Atentie, insa, pentru ca exista doar anumite zone in care in care puteti arunca firul unditei. Trebuie sa stiti ca anumite portiuni din Reciful Ningaloo sunt protejate din punct de vedere legal, din cauza faptului ca in apa exista anumite specii rare, fie de nevertebrate, fie specii deosebite ce fac parte din flora si care trebuie sa ramana asa cum sunt ele in mod natural. Toate plajele care deservesc Reciful Ningaloo sunt spectaculoase, cu nisipuri fine si apa cristalina si curata, asa ca nu ezitati sa faceti o baie de soare in timp ce uitati de toate grijile de acasa!