Abatia Westminster Abbey din Londra

Abatia Westminster a fost fondata in jurul anului 1050 de catre Eduard Confesorul, primul rege inmormantat aici. William Cuceritorul a fost incoronat rege in catedrala abatiei, in ziua de Craciun a anului 1066, incepandu-se astfel o traditie care a continuat pana in 1953, cand a avut loc incoronarea actualului monarh, Regina Elisabeta a II-a.

Numele complet al acestei catedrale este „The Collegiate Church of St. Peter at Westminister”, dar este cunoscuta drept Westminster Abbey. Aceasta este una dintre cele mai vechi si cele mai cunoscute catedrale ale Londrei, una dintre marile obiective ale orasului. Aceasta se afla langa Palatul Westminster, in partea de vest. De foarte mult timp, acesta a fost locul incoronarii regilor englezi, mai apoi tuturor regilor britanici, dar este si un loc al slujbelor de inmormantare.

Biserica are in interiorul sau si un muzeu, numit „Westminister Abbey Museum", localizat in una dintre cele mai vechi arii ale cladirii, ce dateaza inca din anul 1065. Spatiul a fost utilizat pentru a gazdui muzeul inca din anul 1908. Printre exponate se numara si articole ale fostilor regi si regine, efigii regale si funerare, impreuna cu alte comori. Aici puteti vedea saua, carma si scutul lui Henry V, panouri medievale de sticla, sculpturi ce dateaza inca din secolul 12, scaunul pe care a fost incoronata Mary II, replici ale unor coroane de pret, si de asemenea efigii istorice ale lui Edward III, Henry VII si a reginei lui, Elizabeth I, Charles II, William III, Mary II si Regina Ana. O noua achizitie a muzeului este cel mai vechi altar al Angliei. Exista o posibilitate ca acesta sa fi fost proiectat pentru Marele Altar al Catedralei, insa a suferit modificari de-a lungul secolelor. Cu toate acestea, altarul a fost curatat in mod profesionist. Muzeul este de obicei deschis zilnic, intre orele 10:30 – 16:00, chiar si cand biserica este inchisa. Cu toate acestea, este bine sa va asigurati telefonic inainte de  a ajunge la fata locului, pentru ca de multe ori aici au loc evenimente ce ar putea afecta programul muzeului sau care l-ar inchide temporar.

Prin urmare, pe aici au trecut multe nume cunoscute ale istoriei. Regi, regine, generali, soldati, poeti, preoti, eroi si antieroi, lucru care face aceasta biserica un loc pe care trebuie neaparat sa-l vedeti. Se mai spune ca aceasta biserica este inima Londrei.

Dupa ce terminati turul Westminister Abbey, nu uitati sa treceti pe la magazinul tematic al acesteia, ce contine ghiduri audio disponibile in opt limbi. Catedrala percepe preturi de intrare dupa cum urmeaza: adultii platesc £18.00, studentii si seniorii £15.00, copiii intre 11 si 18 ani £8, iar copiii insotiti cu varste sub 11 ani au accesul gratuit. In pretul intrarii se include si un ghid audio pentru toti vizitatorii. Aceasta este deschisa de luni pana sambata de la ora 9.30. In zilele de luni, marti, joi si vineri aceasta se inchide la 15:30, miercuri la 19:00, si sambata la orele 13:30. Ultimii turisti sunt primiti intotdeauna cu o ora inainte de inchiderea catedralei.

Informatii utile

Adresa

Broad Sanctuary, Westminster, Londra

Cum ajung

Statiile de metrou Westminster, St James's Park

Telefon

020/7222-5152

Alte informatii

Ghid audio inclus

Timp mediu vizitare

1h , 30min

Preturi

  • Adulti: 18 £
  • Studenti, Seniori (peste 60 ani): 15 £
  • Copii (11-18 ani): 8 £
  • Copii (sub 11 ani): Gratuit
  • Familie (2 adulti, un copil): 36 £
  • Familie (2 adulti, 2 copii): 44 £

Orar

  • Luni, Marti, Joi, Vineri: 09.30 - 15.30
  • Miercuri: 09.30 - 17.00
  • Sambata: 09.30 - 13.30

Localizare

GPS - Latitudine: 51.499470, Longitudine: -0.127300

Mareste harta

Legenda

  • Abatia Westminster Abbey din Londra
  • Restaurant
  • Hotel
  • Piete si zone centrale
  • Monumente
  • Catedrale si biserici
  • Muzee si galerii de arta
  • Palate si castele
  • Cladiri si turnuri
  • Gradini si parcuri
  • Divertisment
  • Shopping
  • Altele

Comentarii

Nici un comentariu. Fii primul care ne povesteste despre Abatia Westminster Abbey din Londra