Ghid turistic Envigado

Recomandat pentru: -

Despre Envigado

Suburbie a faimosului oras Medellin, Envigado se afla in departamentul Antioquia, fiind localizat la sud de Valea Aburrá. Unii cercetatori au asociat numele acestui oras cu „viga”, care in spaniola inseamna fasole, acesta fiind si unul dintre felurile traditionale caracteristice in aceasta zona.

Fondat in 1775, Envigado are, astazi, o populatie de aproximativ 200.000 de locuitori, acestia locuind pe aproximativ 78 de kilometri patrati. Asadar, putem spune pe drept ca Envigado este un oras mic si nu ne putem astepta la altceva, din partea sa, decat la liniste si relaxare. Totusi, nici acest lucru nu este posibil intocmai, deoarece apropierea sa de Medellin, un oras cunoscut in intreaga lume pentru activitatea sa extrema, in randul infractionalitatii care implica drogurile, il transforma intr-o locatie de risc in care este necesara o precautie mai mare decat in alte parti ale lumii. Insa, acest lucru este de asteptat pentru un turist in Columbia, avand in vedere ca aceasta tara este recunoscuta pentru conflictele interne si infractionalitatea ridicata. In ciuda acestui fapt, Envigado ramane un oras frumos care merita atentia vizitatorilor.

Daca ajungeti in perioada Sfintei Saptamani, in Envigado, veti avea parte de un spectacol autentic columbian, unde veti putea participa, la tot pasul, la evenimente menite sa provoace buna stare a psihicului si sa ofere o vacanta de neuitat. De altfel, toate orasele din Antioquia se bucura de aceasta trasatura si de aceea, aceasta este cea mai indicata perioada de vizitare a acestei zone. Mai mult, existand un flux mare de turisti, nu veti risca sa atrageti prea multe priviri asupra dumneavoastra si sa intampinati, astfel, diferite situatii neplacute.

Importanta istorica a acestui oras a inceput odata cu participarea unui numar mare de familii ce locuiau in aceasta zona in asa numita Colonizare din Antioquia, care au stat la baza formarii tuturor micilor orasele din imprejurimi. Envigado este asezat pe o zona plana, insa mult deasupra celorlalte asezari din valea Aburra. Cresterea sa rapida este un rezultat al sosirii miilor de muncitori care au venit sa lucreze la fabricile din Itagui, un oras care a oferit bani companiilor, pentru ca acestea sa isi desfasoare activitatea pe teritoriul sau.

Starea foarte buna a serviciilor publice si a infrastructurii a facut din Envigado unul dintre orasele care ofera cea mai ridicata calitate a vetii din Columbia. In acest moment, el este cel mai apreciat oras de peteritoriul Medellin, astfel incats e bucura de prezenta unui numar mare de mall-uri si de desfasurarea mai multor proiecte rezidentiale. Multa lume se refera la el ca fiind „Urmatorul El Poblado”.

In ciuda faptului ca se afla atat de aproape de Medellin, Envigado are o atmosfera rurala si este inconjurat de multe zone frumoase, ideale pentru hiking, privitul pasarilor, mers cu bicicleta sau simpla relaxare. Parcul principal este un alt loc important, in care tinerii si varstnicii din Envigado se intalnesc, zilnic, pentru a socializa. Dominat de Biserica, in partea de Est, el gazduieste cafenele, baruri si restaurante, oferind un loc placut celor care doresc sa discute, sa citeasca sau pur si simplu sa bea o cana de cafea. Printre cele mai faimoase puncte de intalnire din Envigado se numara La Puerta del Sol si Loas Cachivaches.

Envigado