Ghid turistic Monteria

Recomandat pentru: gastronomie, alte atractii

Despre Monteria

Monteria este un oras situat in departamentul Cordoba si, in ciuda faptului ca nu se afla pe coasta, locuitorii acestuia se autointituleaza „costeños” si vorbesc un dialect numit „costeñol”, rezultat in urma alaturarii a doua cuvinte spaniole – „costeñol” si „costeño”. In traducere libera, s-ar putea spune ca aici se vorbeste „spaniola de coasta”.

Acest oras este populat cu oameni deschisi si veseli, relaxati si nonconformisti, care sunt foarte mandri de aceste caracteristici. In ceea ce priveste dialectul vorbit aici, insa, veti avea destule probleme daca vorbiti doar spaniola literara, deoarece acestia nu vorbesc foarte multa engleza. In ajutorul dumneavoastra, trebuie sa stiti ca, de exemplu, literele „r” si „s”, aflate la inceputul si sfarsitul cuvintelor, nu se pronunta. Un exemplu concret in acest sens este cuvantul „escolar”, insemnand „scolar”, care este pronuntat „ecola”.

Majoritatea locuitorilor din Monteria folosesc, drept principal mijloc de transport, motocicletele. Asadar, sa nu fiti surprinsi daca, atunci cand faceti comanda la un taxi, in loc veti primi un... mototaxi! In orice caz, acestea sunt si cea mai ieftina si cea mai rapida metoda de a va deplasa prin oras, o cursa costand aproximativ 1000 pesos. Totusi, in zilele de Marti, mototcicletele nu au voie sa circule.

Va recomandam ca, daca doriti sa mergeti cu autobuzul, sa folositi cele care au simbolul MetroBus pe ele. O calatorie costa 1.400 pesos, insa daca va cumparati un El Tike, pretul scade la 1.160 pesos. Pretul pe care trebuie sa il platiti pentru EL Tike este de 5.000 pesos, acesta putand fi reincarcat cu pana la 14.000 pesos.

Monteria este impartit in doua de raul Sinú. Asadar, aveti si posibilitatea de a va deplasa cu barca, dintr-o parte in alta a raului, contra unui cost de 300 de pesos. Sau, puteti alege varianta mersului pe jos, aici existand suficiente poduri pe care sa traversati.

In ceea ce priveste obiectivele turistice, Monteria nu se poate lauda cu foarte multe. Desigur, exista unele mici si cu o nu foarte mare importanta pentru turisti, pe care, daca doriti sa cunoasteti mai bine acest oras, le puteti vizita. Insa, in mod sigur, nu trebuie sa parasiti acest oras fara a face o vizita in Ronda del Sinú, un parc recreational de pe malul raului cu acelasi nume, unde iguanele si maimutele umbla libere. Mai mult, aici veti putea asista la spectacole organizate pe scena teatrului in aer liber sau veti putea sa va plimbati cu bicicleta, pe pista special creata in acest sens.

Monteria