Ghid turistic Guadalcanal

Despre Guadalcanal

Guadalcanal este o insula tropicala din sud-vestul Pacificului ce va asteapta sa o descoperiti! Acest teritoriu a fost descoperit in urma unei expeditii realizate de Alvaro de Mandana in anul 1568. De precizat este faptul ca numele Guadalcanal provine de la un sat dintr-o provincie spaniola, locul in care s-a nascut unul dintre cei care au participat la expeditia de la sfarsitul secolului al XVI-lea, respectiv Pedro Ortega Valencia. Interesant este insa ca la un moment dat, trupele japoneze s-au luptat cu cele americane pentru a stabili cine detine puterea in Guadalcanal. Acest lucru se intampla intre anii 1942-1943, iar americanii au castigat batalia in mod detasat.

Este important sa stiti faptul ca temperatura medie in Guadalcanal este de 29 de grade Celsius, dar gradul de umiditate este destul de mare, avand in vedere ca este vorba de o zona cu un climat tropical. Asadar, din noiembrie si pana in mai, ploile sunt foarte frecvente, asa ca veti avea nevoie de o umbrela.

Cand vine vorba de activitatile pe care le puteti desfasura in Guadalcanal, majoritatea sunt legate de natura. De exemplu, aceasta destinatie este cunoscuta drept un punct important in care se practica scufundarile. Mai apoi, va recomandam sa faceti plimbari prin padure, intrucat aici veti descoperi foarte multe specii de pasari si animale pe care nu le gasiti peste tot in lume. De precizat este faptul ca in padurile din Guadalcanal exista peste doua sute de specii de pasari. Cat despre obiective turistice, trebuie neaparat sa vedeti muzeele care amintesc de bataliile din cel de-al doilea secol mondial si nu numai.

Un alt aspect important legat de Guadalcanal este acela ca localnicii sunt persoane foarte credincioase. Ei tin foarte mult la religie si frecvent organizeaza petreceri in acest sens. De altfel, momente precum nunti, botezuri sau inmormantari reprezinta ocazii pe care cei din partea locului le folosesc pentru a face diverse intalniri.

Guadalcanal