Ghid turistic Tiberias

Recomandat pentru: situri religioase, plimbari in aer liber, arhitectura, cladiri istorice, istorie, lacasuri de cult, monumente

Despre Tiberias

Tiberias, Tabariyah, Tiveriada sau Tverya, este un oras langa Marea Galileei, considerat fiind unul din cele patru orase sfinte ale religiei mozaice. Orasul a fost unul dintre cele mai mari orase iudaice din Israel si gazda din punct de vedere politic si religios, al evreilor din Palestina. Inca din vechime, orasul este cunoscut pentru izvoarele sale cu caracter curativ, in special pentru piele. Orasul a fost intemeiat in anul 20 era noastra, de catre evreii romani, sub Irod cel mare, avand ca populatie majoritara evreii veniti dinspre apus si dinspre rasarit. In Talmud, orasul apare mentionat si ca Rakkat, pentru prima data fiind mentionat sub acest nume in cartea lui Joshua.

Sub autoritatea imperiului roman, orasul a fost cunoscut cu acceptiunea din limba greaca, Tiveriada. Numeroasele acceptiuni lingvistice si etimologice ale numelui orasului, ne arata ca istoria sa este departe de a fi una terna, Tiberias aflandu-se mereu in postura de a fi oras disputat de diferitele popoare ce au trecut prin Galileea, incepand din antichitate cu grecii si persii, pana in zilele moderne, aici amintindu-i pe britanici.

O perioada consistenta in istoria sa, orasul s-a aflat sub autoritate araba, acest lucru fiind vizibil si astazi prin influenta asupra stilului de viata si architectural al cetatii.

La carma cetatii s-au mai perindat si cavalerii cruciati, acestia cucerind orasul in acelasi timp cu Ierusalimul, dinastia Mamluk, din 1265 pana in anul 1516, apoi a venit randul otomanilor sa preia conducerea orasului, printr-o ofensiva purtata in anii 1525-1533, culminand cu Mandatul britanic din epoca moderna, a orasului.

In anul 1948, Tiberias a devenit oras eminamente iudaic prin migratia evreilor din tarile arabe, populatie care s-a asezat si s-a inregimentat in cadrul societatii existente la acea vreme. Preocupat de situatia acestora guvernul a inceput sa construiasca case pentru noii veniti, orasul dezvoltandu-se intr-un mod uluitor, mare parte din cei care migrasera din tarile arabe fiind reprezentati de noile generatii.

Orasul are si un mic port, folosit pentru doua activitati pricipale: pescuit si turism. Odata cu intarirea cultural-economica a sa, orasul a devenit un punct de atractie turistica destul de important, autoritatile locale punand accentul pe turism, in ultimii ani. In acest scop, orasul si-a extins infrastructura, au aparut noi hoteluri, restaurante, parcuri si gradini publice, iar obiectivele de larg interes au fost renovate sau conservate si oferite publicului larg. Din nefericire, autoritatile nu au putut salva pe de-a intregul obiectivele istorice datand din Evul Mediu, puternicul cutremur din anul 1837 afectand serios unele cladiri, sau distrugandu-le in totalitate. Cutremurul a fost urmat de catastrofala inundatie din anul 1934, calamitand si mai puternic cladirile si zonele deja afectate.

Langa Muntele Bernike, sapaturile arheologice au scos la iveala un teatru roman, despre care oamenii de stiinta spun ca ar fi vechi de aproximativ 2000 de ani. Sapaturile efectuate de-a lungul tarmului, au scos la lumina o moneda rara, cu inscriptia “ Iisus Mesia, Regele Regilor”.

Orasul ofera vizitatorilor o multitudine de variante pentru petrecerea timpului, insa principala activitate este vizitarea obiectivelor turistice precum Parcul National Hamath, Cimitirul Vechi, Biserica si Manastirea Apostolilor, Mormantul lui Rabbi Moshe Ben Maimon, Piata de peste, Parcul Berko, Biserica Sfantul Petru, Muzeul de antichitati si multe alte obiective ce isi asteapta vizitatorii si care merita a fi explorate.

Ca activitati colaterale, va puteti relaxa in centrul spa de la marginea orasului, unde puteti beneficia de calitatile apei sulfuroase, va puteti plimba cu bicicleta inchiriata pe malul lacului, ori sa faceti o plimbare relaxanta pe faleza.

Pentru amatorii de a degusta din preparatele pregatite de localnici, acestia au la dispozitie restaurantul Vechea Tiberia, unde se poate manca la un pret rezonabil, mult mai ieftin decat in Tel Aviv, in timp ce amatorii de bauturi alcoolice se pot delecta pe una din terasele in aer liber a Clubului Britanic.

Tiberias