Despre Venetia
Acest oras nu inceteaza sa fascineze si sa uimeasca pe cei care il viziteaza. Venetia este un oras in nord-estul Italiei si este format dintr-un un grup de 118 insule mici, separate prin canale si legate prin poduri. Laguna in care este situat orasul se intinde de-a lungul tarmului, intre gurile raurilor Po si Piave. Micul nostru ghid turistic Venetia doreste sa va ofere toate informatiile de care aveti nevoie in planificarea unui sejur la Venetia.
Numele este derivat de la populatia antica "veneti" care a locuit regiunea in secolul al X-lea i.Hr. Orasul istoric a fost capitala Republicii Venetia. Venetia a fost cunoscuta de-a lungul secolelor sub diferite denumiri: La Domina, Serenissima, Regina Adriaticii, Orasul Mastilor, Orasul Podurilor - desi se pretinde ca Hamburg ar avea mai multe poduri decat Venetia (dar nu dispune de faimosul Rialto) -, Orasul Plutitor, Orasul Canalelor. Luigi Barzini a descris-o in The New York Times ca fiind "fara indoiala, cel mai frumos oras construit de umanitate". Times Online descria Venetia ca fiind unul dintre orasele cele mai romantice din Europa.
Intre secolele al XIII-lea si al XVII-lea, Republica Venetia a fost o putere maritima majora, fiind, in perioada Evului Mediu si a Renasterii, scena pentru cruciade si Batalia de la Lepanto, precum si un centru foarte important al artelor si comertului (in special de matase, cereale, condimente). Acest lucru a facut din Venetia un oras bogat in cea mai mare parte a istoriei sale. De asemenea, orasul este cunoscut pentru mai multe miscari artistice importante, in special perioada Renasterii. Venetia a jucat un rol important in istoria muzicii simfonice si de opera si este locul de nastere al lui Antonio Vivaldi.
Orasul este impartit in sase zone sau "sestiere”. Acestea sunt Cannaregio, San Polo, Dorsoduro (inclusiv Giudecca si Isola Fisola Sacca), Santa Croce, San Marco (inclusiv San Giorgio Maggiore) si Castello (inclusiv San Pietro di Castello si Sant'Elena). Fiecare zona a fost administrata de un procurator si de personalul sau. Aceste zone contineau circumscriptii, initial 70 in 1033 dar reduse sub Napoleon, in ziua de azi fiind numai 38. Celelalte insule din laguna venetiana (asa cum puteti vedea pe harta Venetiei) nu fac parte din niciun sestieri, bucurandu-se, de-a lungul istoriei, de un grad considerabil de autonomie.
Venetia este una dintre destinatiile turistice cele mai importante ale lumii, celebra pentru arta si arhitectura sa. Orasul are o medie estimata de 50.000 de turisti pe zi. In 2006, Venetia a ocupat locul 28 in clasamentul celor mai vizitate orase din lume, cu aproape 3 milioane de sosiri internationale in acel an.
Turismul a fost un sector important al industriei venetiene inca din secolul al XVII-lea, cand orasul Venetia, cu urbanismul sau unic si bogatul patrimoniu cultural, artistic si muzical, era deja un centru major pentru Grand Tour, excursii care strabateau Europa, organizate pentru nobilimea bogata. In secolul al XIX-lea, Venetia a devenit un centru monden pentru cei bogati si celebri, care de multe ori locuiau sau luau masa in unitati de lux, cum ar fi Hotel Danieli si Florian Caffe, continuand sa ramana un oras en vogue chiar si in secolul XX.
In anii '80 Carnavalul de la Venetia a reinviat si orasul a devenit un important centru de conferinte si festivaluri internationale, cum ar fi prestigioasa Bienala de la Venetia si Festivalul de Film de la Venetia, ce atrag vizitatori din intreaga lume cu productii teatrale, culturale, cinematografice, artistice si muzicale.
Astazi, exista numeroase atractii in Venetia, cum ar fi Basilica San Marco, Grand Canal si Piazza San Marco. Lido di Venezia este, de asemenea, o destinatie de lux binecunoscuta pe plan international, atragand mii de actori, critici, celebritati si mai ales oameni din industria cinematografica. Din Romania, turistii prefera excursiile mai scurte, de tipul city break in Venetia. Misiunea le este inlesnita, cumva, de cursele aeriene directe care, rezervate din timp, reduc semnificativ preturile sejururilor.
Cu toate acestea, popularitatea Venetiei ca o destinatie turistica majora la nivel mondial a cauzat mai multe probleme, inclusiv aglomeratia sufocanta in anumite perioade ale anului. Spre deosebire de multe alte locuri din Europa de Vest si din lume, Venetia a devenit cunoscuta prin eleganta sa, considerata de unii decadenta. Competitia de a cumpara case, alimentata de straini si faima, a facut sa creasca preturile atat de mult, incat numerosi locuitori sunt obligati sa se mute in zone mai accesibile din Veneto si Italia.