Ghid turistic Maastricht

Recomandat pentru: arta, plimbari in aer liber, arhitectura, atractii inedite, cladiri istorice, cultura, istorie

Despre Maastricht

Maastricht este locul de nastere al Uniunii Europene. Aici s-a semnat Tratatul de la – evident – Maastricht (sau Tratatul privind Uniunea Europeana) in 1992, in urma caruia s-a nascut moneda euro si s-au creat cei trei piloni ai UE: Comunitatea Europeana, Politica Externa si de Securitate Comuna si Cooperarea politieneasca si judiciara.

Orasul Maastrichtul este cel mai vechi oras din Olanda (cu radacini celtice de acum 2500 de ani si romane de acum 2000 de ani) – ramasitele romane se mai pot vedea inca in ruinele care se gasesc pe alocuri si mai ales in catacombe - pe care ar fi bine sa nu le ratati.

Frumosul oras universitar, industrial, comercial si cultural, desi trece de 100.000 de locuitori, si-a pastrat aerul medieval. Cunoscuta ca un important nod de comunicatii inca din vremea romanilor (care au construit aici un pod peste Meusa - Mosae Trajectum), resedinta a unor prime abatii crestine, cetatea si-a schimbat apartenenta de mai multe ori de-a lungul istoriei. A fost sub autoritatea francilor, apoi a contilor de Brabant si, mai tarziu, a episcopului de Liege.

In 1579, Maastricht a fost parjolit de spanioli, ramanand cu doar 400 de supravietuitori, pentru ca in anul 1632 sa intre in componenta Provinciilor Unite.

In anul 1673, maresalul Vauban, in fruntea a 40.000 de francezi, a supus cetatea unui asediu teribil, in care a luat parte insusi Louis al XIV-lea. Francezii au pierdut 8.000 de oameni, printre ei aflandu-se si muschetarul D'Artagnan, eroul lui Alexandre Dumas.

In anul 1748 primeste o noua vizita a francezilor, comandati de aceasta data de maresalul de Saxa si, ca urmare, orasul este anexat la Franta. Restituirea catre Olanda a avut loc abia in anul 1814.

Fluviul Maas, de la care vine numele orasului, imparte partea centrala in doua cartiere distincte: Wyck, in care se afla gara feroviara, hotelurile si magazinele si Kommelkvartier, care este nucleul orasului Maastricht.

Una dintre perioadele pe care sa le luati in considerare cand va planuiti o vizita la Maastricht este primavara, datorita Carnavalului care se tine in oras inainte de postul Pastelui - sarbatoare urbana comparabila cu cea de la Venetia sau poate, mai degraba, cu Mardi Gras.

Desigur, niciun mare oras din Olanda nu este lipsit de o puternica valoare culturala. In Maastricht veti gasi nenumarate muzee de arta si istorie, pentru turistii pasionati de astfel de atractii turistice, dar si multe ocazii de distractie pe inserat, in vreunul dintre sutele de restaurante si baruri care populeaza orasul.

Maastricht