Despre Bran Moeciu

Localizarea zonei turistice Bran-Moeciu

Daca va aflati in cautarea unei destinatii de vacanta deosebite, cu peisaje de o frumusete ce iti taie rasuflarea, vestigii istorice dintre cele mai pretioase, unde traditiile si obceiurile localnicilor se pierd in negura vremurilor, atunci ar trebui sa va indreptati atentia spre regiunea Bran - Moeciu. Aceia dintre voi care interactioneaza bine cu natura, vor avea ocazia sa petreaca un concediu de neuitat, indiferent ca alegeti sa vizitati aceste meleaguri in lunile de vara sau in cele cu multa zapada. Intinse zone de agrement, spatii ideale pentru amenajarea unui foc de tabara, excursii in natura, itinerarii montane si partii de ski sunt doar cateva dintre motivele pentru care nu putini sunt cei care opteaza pentru o vacanta in zona.

Localitatea Moeciu, parte componenta a judetului Brasov, se gaseste in cea mai mare depresiune intramontana din tara, spectaculoasa depresiune a Brasovului, strajuita in partea de sud–est de muntii Bucegi - Leaota, iar la vest, de Muntii Piatra Craiului. Destinatie de vacanta ideala in lunile de vara, cand temperaturile nu sunt niciodata prea caniculare, zona Moeciu este traversata de apele raului Barsa, afluent al Oltului. Orice turist ajuns aici este intampinat cu ospitalitate de localnicii care au constientizat potentialul turistic al zonei, fiind astazi promotori ai agroturismului. Atestata documentar inca din anul 1405, comuna Moeciu gazduieste monumente de arhitectura religioasa, vechi din secolul XVIII. Accesul turistilor veniti cu autoturismul se face pe drumul european E60, iar daca preferati calatoria cu trenul, puteti alege ruta Bucuresti-Brasov (160 km). Moeciu se gaseste pe drumul ce leaga Brasovul de Pitesti, o artera tranzitata inca din vremea dacilor, cand facea legatura intre orasele Cumidava si Jidava, pentru ca, in evul mediu, sa devina un important drum comercial intre localitatile din Tara Romaneasca si Transilvania. Imbinarea armonioasa a diferitelor forme de relief, cu munti, dealuri si vai largi, au facut sa zona sa se numere printre preferatele turistilor, fie ei romani sau straini.

Istoria zonei turistice Bran-Moeciu

Bran - Moeciu este un spatiu geografic incarcat de istorie, iar cele mai vechi dovezi ale locuirii umane pe aceste meleaguri dateaza inca din paleolitic. Din epoca romana ne-au ramas doua inscriptii in limba latina, alaturi de stampila imprimata in piatra a Legiunii XIII Gemina, descoperite in zona Bran. Prima atestare istorica a Branului dateaza de la 1367, cand apare sub numele de Terch, ca mostenire a Magistrului Iacob de Brasov, unul dintre marii proprietari de pamanturi ai acelor timpuri, din Tara Barsei. La 1373, satul este mentionat sub denumirea de Turcuz , intr-un act de donatie emis de regele Ungariei catre Nicolae, episcop de Cenad.

Contruita de brasoveni, la sfarsitul secolului XIV, ca urmare a expansiunii maghiare in Transilvania, Cetatea Bran a reprezentat de-a lungul vremurilor un important centru economic, politic si militar care avea rolul, printre altele, de a proteja trecatoarea Branului, in jurul careia s-au dezvoltat celelalte sate si localitati branene. De altfel, un document datat 1729, mentioneaza un numar de 10 sate care salasluiau in jurul cetatii Bran. Incepand cu a doua jumatate a secolului XVII, cand domeniul Bran devine proprietatea „pe veci” a Brasovului, aceasta regiune este strans legata, sub aspect administrativ, de cetatea Brasovului. Acest statut dureaza pana in anul 1863, cand Branul este incorporat districtului Fagaras, ulterior, transformat in comitat. In anul 1872, se formeaza Branul de sus, ce reunea opt catune si Branul de jos, cu trei catune.

Atractii si obiective turistice in zona Bran-Moeciu

Situat la punctul de intalnire al vechilor provincii istorice, Transilvania si Muntenia, separate de lantul Carpatilor Meridionali, o zona dominata de trecatatori si popasuri si amplasata intr-un decor natural spectaculos, zona Bran - Moeciu ofera turistilor amatori de excursii ocazia sa viziteze locuri frumoase, precum Cheile Gradistei, in apropierea carora se afla si Cascada „La Chisatoare”, o rezervatie naturala de o frumusete desavarsita. Un adevarat spectacol al naturii va este oferit de Culoarul Bran-Rucar, ce face legatura intre localitatile din centrul si sudul tarii, un drum de munte unde se gasesc si Pesterile Cetatii si Dumbravicioarei. Nu puteti spune ca ati fost in vacanta pe aceste meleaguri, daca nu ati poposit si pe la vechea Cetate Rasnov, construita in secolul XIV si care a functionat neintrerupt pana la mijlocul secolului XIX. Calatorii sositi aici vor descoperi intre zidurile cetatii o taverna medievala, dar si un interesant muzeu si cateva magazine de suveniruri. Calatorul curios din fire nu poate trece cu indiferenta nici pe langa ruinele cetatii Oratia, de langa Dambovicioara, ridicata in secolul XVII.

Amplasata intr-un spatiu dominat de privelesti superbe, zona Bran–Moeciu este destinatia ideala pentru impatimitii excursiilor in natura. Popasuri de neuitat puteti face pe malurile lacurilor Pecineagu sau Rausor, in timp ce impatimitii cararilor de munte au ocazia sa experimenteze trasee mai mult sau mai putin dificile in Muntii Bucegi si Piatra Craiului. Interesante sunt si Cheile Moeciului dar si Pestera Liliecilor din satul Pestera, fara a uita de Parcul national Piatra Craiul si Masivul Iezer- Papusa. Daca intentionati sa va petreceti vacanta de iarna in aceasta zona a tarii, partia Zanoaga, aflata la aproximativ 5 km de castelul Bran, nu poate lipsi din itinerariul vostru. Frecventata deseori de schiorii incepatori, partia este dotata cu teleski si tunuri pentru zapada artificiala.

La 30 de km de Brasov, veti descoperi peisajele de poveste ale localitatii Moeciu de Jos, o zona unde traditiile si obiceiurile sunt inca puse in valoare de localnici, multi dintre ei pastori. De aici, doar 8 km va desparte de legendarul Castel al Contelui Dracula, un obiectiv turistic apreciat atat de turistii romani, dar mai ales de straini. Ridicat pe marginea unei stanci inalte de 60 m, castelul este mentionat documentar la 1377, cand brasovenii primeau din partea regelui maghiar dreptul de a construi o cetate la Bran. Interioarele castelului pastreaza si astazi o atmosfera plina de mister. O atentie deosebita merita si Muzeul Satului Branean, situat in apropiere, fara a uita de Vama Medievala Bran, ce atesta faptul ca pe aici trecea drumul comercial ce facea legatura intre localitatile din Ardeal si cele din Tara Romaneasca si unde puteti vedea intrumente de masurat folosite de vechii vamesi.

Privelistea de o frumusete desavarsita pe care o ofera zona Bran-Moeciu se datoreaza diversitatii formelor de relief, cu munti semeti si vai adanci, scaldate de rauri ce serpuiesc la poalele muntilor Bucegi, Ciucas si Piatra Craiului. Preocuparea constanta a localnicilor pentru viata spirituala se reflecta in frumusetea lacaselor de cult, cum este Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, aflata la 1800 m altitudine si construita in secolul XVIII. Odata ajunsi aici, faceti un popas si la Varful „Bisericuta”, situat intre vaile Popii si Bangaleasa, un loc parca desprins dintr-un decor de film. Incercati sa includeti in itinerariul vostru si Manastirea Aninoasa, ridicata in a doua jumatate a secolului XVII si Manastirea Namaiesti, din comuna Valea Mare Pravat, construita in secolul XVI. Zona rurala ce cuprinde localitatile Dragoslavele, Fundata, Sirnea, Moeciu este recunoscuta pentru bogata traditie cultural - folclorica, unde arhitectura populara se imbina in mod armonios cu viata si obiceiurile traditionale, puse in valoare cu ocazia marilor sarbatori religioase de peste an, conturand, astfel, un peisaj de vacanta deosebit.

Bran Moeciu