Ghid turistic Spania. Informatii utile si recomandari despre atractiile turistice, destinatiile si orasele din Spania

Destinatii turistice in Spania

Ghid turistic Spania

Situata in sud-vestul Europei, Spania si-a castigat renumele ca destinatie turistica in ultimii ani ai dictaturii lui Francisco Franco. Coastele spaniole sunt cunoscute drept unele dintre cele mai frumoase locuri, transformand Spania in a doua cea mai vizitata tara din lume, dupa Franta.

Spania, cunoscuta si ca Regatul Spaniei, datorita formei de conducere prezente inca din 1978, este invecinata de-a lungul Muntilor Pirinei, in nord, cu tari ca Andorra si Franta, fiind o parte din Peninsula Iberica, cea mai sudica si cea mai vestica dintre cele trei peninsule din sudul Europei, si ocupand cea mai mare parte a acesteia. Aceasta tara are doua arhipelaguri: cele sapte Insule Canare, situate in Oceanul Atlantic, si popularele Insule Baleare, situate in Marea Mediterana, care cuprind destinatii turistice ca Menorca, Mallorca, Formentera sau Ibiza. Tot de Spania apartin si doua teritorii situate in nordul Africii, dar si enclava Llivia din Muntii Pirinei.

Geografia Spaniei este alcatuita din platouri inalte si lanturi muntoase. Muntii Pirinei au peste 430 de kilometri, intinzandu-se de la Cap de Creus la Marea Mediterana si de la Golful Biscaya la Oceanul Atlantic. Cele mai inalte varfuri ale acestor munti ating inaltimi ametitoare de 3.404 metri, pe culmea Maladeta. Sierra Nevada este un alt lant muntos aflat in regiunea Andaluzia a acestei tari. Denumirea inseamna „lant inzapezit”, aici aflandu-se cel mai inalt varf continental spaniol, Mulhacén, avand 3.482 metri. Declarati Rezerva a Biosferei, acesti munti reprezinta un obiectiv turistic al Spaniei, datorita Parcului National Sierra Nevada si statiunii care poarta aceeasi denumire si in care se pot practica diferite sporturi de iarna.

De-a lungul coastelor spaniole se gasesc campii aluvionare, cea mai mare aflandu-se in Andaluzia, o comunitate autonoma formata din provinciile Cádiz, Almería, Granada, Córdoba, Jáen, Huelva, Sevilla si Málaga si care este situata in partea de sud a Spaniei.

Ziua nationala a Spaniei este pe data de 12 octombrie, reprezentand momentul in care Cristofor Columb a descoperit America, in anul 1492. Aceasta zi este cunoscuta si ca Ziua Hispanitatii sau Ziua Hispanismului (Día de la Hispanidad).

Religia predominanta in Spania este catolicismul, adeptii acesteia reprezentand peste 94% din totalul populatiei acestei tari. A doua religie este cea musulmana, numarand 800.000 de adepti. Martorii lui Iehova sunt in numar de 104.000, iar comunitatea protestanta are 50.000 de credinciosi. In timp ce, oficial, comunitatea mormona are 20.000 de membri, cea iudaica numara doar 15.000.

Suprafata totala a Spaniei este de 504.030 kilometri patrati, gazduind o populatie de 41.061.274 locuitori. In aceasta tara se vorbesc 4 limbi importante, unele dintre ele fiind chiar oficiale in anumite regiuni. Acestea sunt spaniola, catalana, galiciana si basca, in functie de regiunea in care predomina. Dialectele sunt si ele prezente, ca cel aranez sau aragonez, nefiind insa recunoscute ca limbi separate. Denumirea tarii vine de la cuvantul latin „Hispania”, cu care romanii se refereau la intreaga Peninsula Iberica. Originea acestui termen este feniciana, acest popor ajungand pentru prima oara pe aceste teritorii, si fondand unul dintre cele mai vechi orase din Occident, denumit Isephanim, Coasta de Iepuri, si situat in Andaluzia.

Calitatea vietii, in Spania, este ridicata si comparabila cu cea din Franta. Incepand cu 2006, numarul non-nationalilor din aceasta tara veniti sa munceasca a crescut simtitor. Preturile pot varia in functie de zona, fiind mai ridicat in centrele urbane si turistice, ca Madrid sau Barcelona, decat in zonele rurale sau orasele mici. Ca si putere de cumparare, Spania se afla pe locul 16 in topul tarilor europene si ocupa acelasi loc din punctul de vedere al fortei de munca. Aceste date au transformat Spania, de-a lungul timpului, intr-unul din cele mai populare locuri atunci cand vine vorba de trait sau vizitat.

Moneda nationala in Spania este euro, deoarece aceasta este o tara membra a Uniunii Europene. In trecut, incepand din 1869 si pana in 2002, aici s-a folosit peseta spaniola. Alaturi de francul francez, aceasta a fost o moneda de facto, folosita in Andorra, care nu a avut o moneda nationala cu un mijloc legal de plata.

Datorita dimensiunilor sale mari, clima in Spania variaza de la o regiune la alta. In general, turistii se pot astepta sa intalneasca un climat mediteranean, caracterizat prin veri calde si uscate si ierni blande si umede. Platoul central, Meseta, are un climat continental, cu veri calde si uscate si ierni reci. Primavara si toamna sunt anotimpuri marcate de ploi, acestea fiind mai abundente in zonele montane. In Madrid, capitala Spaniei, climatul este mediteranean-continental, temperatura medie situandu-se la 30 de grade Celsius. In regiunile situate pe malul marii, climatul este mai putin extrem. In acelasi timp, in unele zone limitate din Oceanul Atlantic, vremea este foarte ploioasa.

Constituind o punte intre continentul european si cel african, vegetatia din Spania reflecta imbinarea diferitelor culturi din aceasta tara, incluzand mai mult de 8.000 de specii si fiind una dintre cele mai bogate din intreaga Europa. In partea de nord a tarii, in Muntii Pirinei, puteti intalni paduri de foioase si conifere. Speciile de plante cele mai des intalnite sunt tipice zonelor central europene, tufarisul fiind reprezentat de ferigi si iarba neagra, iar padurile de fag, stejar sau castan. Arbustii caracteristici sunt socul, murele sau gherghinul. In Sierra Nevada exista Parcul National care poarta acelasi nume, fiind o zona protejata acoperind 86.000 hectare, inclusa pe lista Rezervatiilor UNESCO inca din 1986. Aici se gasesc peste 20 de varfuri muntoase cu inaltimi de peste 3000 de metri care cuprind o fauna si o vegetatie abundenta si luxurianta. Fructele si legumele sunt cultivate in special in zonele de coasta, datorita climei calde si temperate prezente aici. Peste tot veti putea vedea lamai sau portocali, fiind arbori comuni pe intregul teritoriu al Peninsulei Iberice

Ca si in cazul florei, fauna prezenta in Spania este foarte diversificata, aici putandu-se gasi animale specifice atat continentului nord-african cat si regiunii central-europene. In Muntii Pirinei se pot intalni capre negre, rasi, porci mistreti, lupi sau ibex, dar si pasari de prada ca diferite specii de vulturi. In Muntii Centrali ai Spaniei se pot gasi numeroase specii de rozatoare, cartite, vulpi sau bursuci. In regiunile de stepa cele mai comune animale intalnite sunt iepurii sau soarecii de camp. Sudul Spaniei este remarcabil prin prezenta speciilor africane de animale. Puteti intalni aici porci spinosi, nevastuici, sacali, prepelite sau magotul, care este singura specie de maimuta din Europa. Pestele prezent in apele Spaniei este specific mediteranean sau oceanic, incluzand specii ca languste, macrou, cod sau ton. In apele raurilor veti gasi pastravi si somoni, iar in apele cantabreze, scobari si calcani. In anumite zone se gasesc si mrene sau sturioni.

Unificarea Spaniei, asa cum este cunoscuta in zilele noastre, a fost completa abia in anul 1512. Desi monarhii isi doreau unificarea intregii Peninsule Iberice, acest lucru fiind aproape posibil, pana in anul 1640, atunci cand Contele de Olivares a provocat razboaie in Catalonia si Portugalia. Colonizarea spaniola a Americilor a adus un profit urias Spaniei, facand din aceasta cea mai puternica forta din lumea secolului al XVI-lea.

In momentul actual, Spania este constituita din 17 regiuni denumite Comunitati Autonome, unele dintre ele avand propria limba oficiala si propriul sistem legislativ. Cele mai importante sunt:

Comunitatea autonoma Andaluzia

Andaluzia este o zona care si-a capatat autonomia in 1981, situata in partea de sud a Spaniei, fiind vecina cu Gibraltar la sud si cu Portugalia in partea de vest. Provinciile care compun aceasta regiune sunt Almería, Córdoba, Cádiz, Huelva, Granada, Málaga Jáen, si Sevilla, aceasta din urma fiind si capitala regiunii. In sud-est zona are iesire la Marea Mediterana, cea la Oceanul Atlantic fiind situata la sud-vest. Aceasta regiune cuprinde cel mai mare teritoriu din Spania si are numarul cel mai mare de locuitori, fiind, in acelasi timp, una din cele mai sarace zone.

Orasul Granada este cunoscut ca si „cutia cu surprize a Spaniei”. Multitudinea stradutelor inguste, culorile vii, agitatia caracteristica centrelor urbane, livezile de portocali, maslini si smochini, toate acestea ofera turistului o imagine care surprinde si uimeste prin frumusetea sa. Tot aici puteti gasi cea mai veche universitate din Spania, Universidad de Granada, dar si Alhambra, insemnand „Cea rosie”, reprezentand ultima cetate maura, ridicata in secolul al XIV-lea pentru emirii musulmani aflati in aceasta tara. Deoarece in acest oras studiaza cei mai multi studenti cu burse ERASMUS, veniti din toate colturile lumii, insusi stilul de viata al locuitorilor poate fi considerat un obiectiv turistic. Turistii pot sa admire privelistea varfurilor inzapezite ale Muntilor Sierra Nevada, se pot bucura de plaja pe tarmurile Marii Mediterane sau pot vizita casa memoriala a poetului Federico Garcia Lorca.

Sevilia, capitala regiunii, are, de asemeni, foarte multe obiective turistice de oferit. Turnul Giralda este cel mai celebru monument de acest gen, fiind considerat emblema orasului. Palatul regal al Seviliei, Real Alcazar, este un complex enorm de curti, terase si cladiri, construite in stilul arhitectural maur. Casa Ducala de Medinaceli este deopotriva o constructie frumoasa, dar si intriganta, datorita amestecului de stiluri arhitectonice ca mudejar, renascentist sau gotic. Alte obiective turistice pe care le puteti vizita in acest oras sunt Catedrala Sevilia, Muzeul de Arte Frumoase, Torre del Oro (Turnul de Aur), Palatul San Telmo, Parcul Maria Luisa, Parlamentul Andaluziei, Plaza de Espana si Corida Plaza de Toros.

Comunitatea autonoma Aragon

Aragon este o comunitata autonoma situata in nord-estul Spaniei. Situata la granita cu Franta, este marginita de Catalonia la est, Castilia-La Mancha, La Rioja, Castilia-Leon si Navarra la vest si de Valencia la sud. Este compusa din provinciile Huesca, Zaragoza si Teruel, fiind locul de provenienta al reginei Beatrice de Aragon, sotia lui Matei Corvin.

La Ciudadela de Iaca este situata pe drumul de pelerinaj spre Santiago de Compostela, fiind o constructie care dateaza inca din secolul al XVII-lea si fiind ridicata chiar in inima muntilor Pirinei. Aceasta este singura cetate de tip pentagonal din lume care se pastreaza in intregime.

Capitala regiunii, Zaragoza, are nenumarate obiective pe care un turist in aceste locuri le-ar putea vizita. Inca de la intrarea in oras esti intampinat de Zidurile Romane, Las Murallas, care fac parte din zidul antic ce apara orasul. Manastirea din Piatra, Monasterio de Piedra, si Forumul Caesar Augusta nu trebuiesc nici ele ratate atunci cand va aflati in Zaragoza. Alte obiective turistice pe care le puteti vedea in acest oras sunt: Turnul Zuda, Palatul Aljaferia, La Lonja - bursa din Zaragoza, Catedrala La Seo del Salvador, Biserica Santa María Magdalena, Biserica San Pablo, Biserica San Miguel de los Navarros, Bazilica Nuestra Señora del Pilar sau cele doua muzee, cel al Forumului Roman si al Portului Fluvial si cel al Teatrului Caesar Augusta.

Comunitatea autonoma Asturia

Fost Regat al Asturiilor, in Evul Mediu, Asturia se invecineaza cu Galicia la vest, Castilia si Leon la sud, Cantabria la est si Marea Cantabrica la nord. Provinciile din aceasta comunitate autonoma sunt Mieres, Langreo, Siero, Cangas de Onís, Cangas del Narcea, Grado, Lena, Laviana, El Entrego, Villaviciosa, Vegadeo, Llanes, Oviedo si Gijón.

Capitala regiunii este Oviedo, avand o poulatie de 300.000 de locuitori. Monumentele din acest oras sunt inscrise pe lista UNESCO inca din anul 1985. Printre acestea amintim Catedrala San Salvador, Centrul istoric al orasului, numit Casco Antiguo, Muzeul de Arte Frumoase si Bisericile San Miguel de Lillo si Santa Maria del Naranco, dar si Muzeul Bisericii.

Comunitatea autonoma Insulele Baleare

Insulele Baleare reprezinta unul din cele doua arhipelaguri spaniole, fiind situat in vestul Marii Mediterane. Capitala comunitatii este binecunoscuta Palma de Mallorca, regiunea fiind compusa dintr-o singura provincie formata din insule cunoscute in lumea intreaga pentru turismul practicat aici.

Principalale atractii turistice din Insulele Baleare sunt Mallorca, Menorca, Ibiza si Formentera. Cu un climat excelent si plaje largi si primitoare, aceste insule au devenit, de-a lungul timpului, foarte populare in lumea intreaga, mai ales pentru peisajele si celebritatile pe care le poti intalni aici, dar si pentru evenimentele muzicale de clubbing care au loc anual in insula Ibiza. Nu lipsesc nici atractiile istorice ca bazilicile paleo-crestine si monumentele din cultura Talayotica, Ciutadella, vechea capitala a insulei Menorca, sau San Francesc, capitala insulei Fromentera.

Comunitatea autonoma Tara Bascilor

Tara Bascilor este formata din sapte teritorii istorice, fiind adeseori mentionate in manualele de istorie. Teritoriile istorice reprezentative din aceasta regiune sunt Álava, cu capitala la Vitoria, Bizkaia, cu capitala la Bilbao, si Gipuzkoa, cu capitala la San Sebastián. In total, aceasta regiune insumeaza 251 municipii.

Dintre toate obiectivele turistice din Tara Bascilor, reamintim Bilbao, capitala neoficiala a poporului basc si al zecelea oras ca marime de pe intreg teritoriul Spaniei. Situat la poalele Muntilor Pirinei si langa Golful Biscaya, acest oras a fost intemeiat in secolul al XIV-lea, si a devenit, intre timp, o metropola cosmopolita datorita numarului mare de locuitori si industriei prezente. Daca va aflati in vizita in acest oras trebuie sa vizitati Muzeul Guggenheim si Promontoriul natural Gexto, unde puteti vedea stanci si plaje unice pe intreg teritoriul spaniol. Tot aici, pe Coasta de Vest, puteti vizita satele de pescari Portugalete si Santurtzi, unde va puteti bucura de traditionala bucatarie basca.

Arhipelagul Insulele Canare

Constituit din 7 insule de origine vulcanica, arhipelagul Insulelor Canare este cel mai apropiat punct de coasta de nord-vest a Africii. Numele insulelor este Tenerife, Gran Canaria, Lanzarote, La Palma, La Gomera, El Hierro si Fuerteventura, fiind toate importante puncte de atractie turistica. Dintre acestea, Tenerife este cea mai vestita.

Supranumita Insula Iadului, Tenerife ofera unele dintre cele mai idilice peisaje, reprezentand un paradis turistic, fiind renumita pentru superba sa parada a naturii. De asemeni, aceasta insula are o identitate gastronomica solida, datorata retetelor specifice de peste sau felului numit papas arrugadas, cartofi zbarciti. Capitala insulei, Santa Cruz de Tenerife, este inclusa pe lista sit-urilor UNESCO, oferind spre vizitare un vulcan cvasi inactiv, El Teide. Trebuie neaprat vizitati si masivul Teno, masivul Anaga sau masivul Adeja, dar si Catedrala San Cristobal de La Laguna, Biserica Conceptiei de la Santa Cruz sau Bazilica Doamna Noastra de la Candelaria.

Regiunea autonoma Madrid

Capitala a Spaniei, Madridul este, in acelasi timp, si capitala a regiunii care ii poarta numele, gazduind mai mult de jumatate din populatie. Este formata din 179 de localitati, fiind situata in centrul tarii. 13.06% din cei care locuiesc in acest oras sunt imigranti, 96.000 fiind romani.

Templul lui Debod este unul din cele mai importante obiective turistice ale Spaniei. Ridicat in cinstea lui Amon de catre Debod, acesta este situat in Parque de la Montaña, oferind o imagine incredibila. In apropierea acestuia se gaseste Palacio Real (Palatul Regal), care gazduieste o colectie de picturi ce poarta semnatura unor pictori renumiti ca Velazquez, Caravaggio si Goya, precum si alte opere de arta create de autori celebri. Avand o fatada ce masoara 33 metri in inaltime si 130 metri lungime, acest palat acopera o suprafata de 100.000 de metri patrati.

Daca va aflati in Madrid trebuie sa vizitati si Teatrul Regal, Puerta del Sol, Parque del Retiro, Turnurile KIO - Puerta de Europa, Muzeul National Centrul de Arta Regina Sofia, Muzeul El Prado, Muzeul Thyssen-Bornemisza, Manastirea El Escorial, Gran Vía, Centro Cultural Islamico – Mezquita sau Muzeul real Madrid, inchinat in cinstea echipei de fotbal.

Un alt obiectiv turistic important este Stadionul Santiago Bernabéu, fondat in anul 1902, de catre cel care i-a dat numele. Cu o capacitate de 75.342 de persoane, acesta a devenit faimos datorita succesului inregistrat de echipa de fotbal Real Madrid.

Alte comunitati autonome din Spania sunt Cantabria, Castilia-La Mancha, Castilia-Leon, Catalonia, Extremadura, Galicia, La Rioja, Murcia, Navarra si Valencia, fiecare avand propria istorie si obiective turistice unice de oferit turistilor aflati in vizita in Spania.

Spune si prietenilor tai:

Mai multe despre Spania

Top evenimente

Noi

1

Festivalul international de Jazz din Malaga

Nume nationale, dar si international participa la Festivalul International de Jazz din Malaga, spre incantarea publicului entuziast. Nu rata …

Detalii

Iun

1

Procesiunea Corpus Christi din Sevilla

Corpus Christi este un festival religios sarbatorit doar in Sevilia, Granada si Toledo. Acesta include o serie de slujbe, …

Detalii

Mar

19

Festivalul Fallas din Gandia

Cel mai mare si mai important festival al comunitatii autonome Valencia este cunoscut ca si “La Fallas”, si marcheaza …

Detalii

Oct

11

Festivalul Fecioarei Begonia in Bilbao

Ziua de 11 octombrie reprezinta ziua in care se sarbatoreste Sfanta Begonia, care de altfel este numita si Amatxu. …

Detalii

Mai

1

Festivalul International de Muzica din Toledo

Festivalul International de Muzica inseamna o luna intreaga de muzica, dar nu de orice fel, ci muzica clasica. Muzeul …

Detalii

Top obiective turistice

Castelul din Burgos

Castelul din Burgos

Castillo de Burgos (Castelul din Burgos) a reprezentat unul dintre cele mai importante cladiri ale istoriei orasului Burgos. Acesta …

Detalii
Piata Azabacheria din Santiago de Compostela

Piata Azabacheria din Santiago de Compostela

Aflata in orasul Santiago de Compostela, Piata Azabacheria, cunoscuta si sub numele de "Plaza de la Inmaculada", este un …

Detalii
Palatul Sporturilor din Santander

Palatul Sporturilor din Santander

Pentru iubitorii de jocuri sportive un sejur petrecut in Santander va fi o oportunitate nemaipomenita de a asista la …

Detalii
Parcul Verano Azul din Nerja

Parcul Verano Azul din Nerja

Atunci cand plecati in vacanta, cel mai important lucru este sa va relaxati, asa ca aveti ocazia sa faceti …

Detalii
Statiunea Arucas din Insula Gran Canaria

Statiunea Arucas din Insula Gran Canaria

Oras principal al nordului insulei Gran Canaria, Arucas reprezinta unul dintre cele 10 foste regate ale insulei fiind separat …

Detalii