Despre Stockholm

Construit pe 14 insule, Stockholm este una din cele mai frumoase capitale, cu o arhitectura frumoasa, cu spatii verzi. Stockholm ofera o mare varietate de muzee si de atractii turistice.

Numele orasului Stockholm provine de la cuvintele „stock”, care inseamna „pol”, si „holm”, care inseamna „insula”. Se spune ca Stockholm-ul a fost fondat de catre Birger Jarl, cu scopul de a proteja Suedia de invazia maritima a fortelor straine si pentru a impiedica jefuirea unor cetati ca Sigtuna pe lacul Malaren.

Puteti vizita orasul mai ales vara, pentru ca Stockholm este un oras minunat in care poti evada, departe de caldurile de acasa. Aici sunt doar vreo 20 grade pe timpul verii, dar apa din jurul sau straluceste dandu-i orasului o tenta luminoasa, proaspata si primitoare. Puteti face plimbari cu vaporasul, un picnic in oaza verde din Djurgården dar nu trebuie sa uitati de principalele atractii din Stockholm: celebrul Muzeu Vasa, Parcul Grona Lund si schimbarea garzii regale.

Alaturi de acestea mai puteti vizita si Muzeul Skansen, situat pe insula Djurgärden, care este un muzeu in aer liber si o gradina zoologica in acelasi timp. A fost fondat in anul 1871 de catre Arthur Hazelius. Muzeul este o reconstituire perfecta a unui sat de altadata. In gradina zoologica exista lupi, elani, foci, ursi bruni. Aquarium-ul prezinta peste 200 de specii exotice (pesti, crocodili, serpi). De-a lungul anului, la muzeul Skansen se organizeaza numeroase manifestari culturale si concerte de muzica folclorica.

Un alt muzeu interesant este Moderna Museet. Acesta este Muzeul de arta moderna din Stockholm si este situat pe magnifica insula Skeppsholmensi. Inaugurat in anul 1958, acest muzeu este pionier in domeniul artei contemporane suedeze si internationale. Moderna Museet adaposteste o colectie bogata de arta contemporana, considerata una dintre cele mai bune din Europa. Veti putea admira aici tablourile marilor pictori din secolul al XX-lea precum Dali, Picasso sau Matisse, sculpturi sau fotografii.

Nu ratati nici Nobel Museum (Muzeul Nobel), care este situat in centrul vechiului oras. Acest muzeu va prezinta Premiul Nobel, laureatii sai dar si povestea lui Alfred Nobel.

Globen este o arena gigantica in plin centru al Stockholm-ului. Forma sa sferica seamana cu o imensa minge de golf. Globen gazduieste peste 130 de evenimente in fiecare an si numara peste 1 milion de vizitatori anual: evenimente sportive precum meciuri de fotbal, de baschet sau de volei, hochei pe gheata, concerte. Globen a fost gazda Eurovision-ului si premiilor MTV in anul 2000. Globen mai adaposteste un imens centru comercial cu peste 50 de magazine.

Orasul vechi - Gamla Stan este cel mai vechi cartier din Stockholm. Aici puteti admira stradutele pietruite foarte foarte inguste, muzicantii strazii, magazinele de antichitati, fatadele frumoase datand din secolul al XVIII-lea si monumentele istorice. Marea piata Stortoget este un exemplu frumos de arhitectura. Aici puteti face o pauza de cafea la una din terase.

Primaria orasului Stockholm, cunoscuta si sub numele de Stadhuset, este unul dintre cele mai importante monumente ale orasului. Inaugurata in 1923, aceasta a fost construita de catre arhitectul Ragnar Ősteberg. Primaria este situata pe insula Kungsholenen, pe malul lacului Mälaren. Stadhuset are un imens turn patrat, de 105 m care poate fi vazut din orice colt al orasului. Este locul in care se organizeaza in fiecare an banchetul Premiul Nobel.

Parcul Gröna Lund (Luna Verde) este paradisul copiilor! Creat in 1883, Gröna Lund este cel mai vechi parc de distractii suedez. Este situat pe insula Djurgärden si se lauda cu cea mai inalta „Cadere Libera” din Europa. Printre atractiile acestui parc de distractii amintim: Casa Bantuita, Trenul Fantoma, Covorul Zburator, Tunelul Iubirii si Music Express. Copiii sub 6 ani au intrarea gratuita.

Arhipelagul Stockholm numara in jur de 24.000 de insule si insulite intinse pe 140 km la nord. Aici natura este regina. Doar 1000 de insule sunt locuite. Acesta constituie o destinatie ideala de vacanta datorita naturii generoase ! Cele mai vizitate insule din arhipelag sunt Vaxholm considerata capitala arhipelagului, Möja si Utö. Majoritatea insulelor sunt dotate cu restaurante si hoteluri.

Palatul Drottninholm a fost resedinta oficiala a familiei regale pana in anul 1982. Parcul care il inconjoara exemplifica atat peisaje baroce franceze, cat si romantism englez. Palatul, teatrul si pavilionul chinez au fost declarate de catre UNESCO mostenire mondiala. Intrarea in palat va costa 80 coroane suedeze pentru adulti si 40 coroane pentru copii (9 euro, respectiv 4.5 euro).

Puteti patrunde in lumea povestilor la Junibacken. Trenul din poveste va va purta intr-o calatorie in lumea magica a povestilor lui Astrid Lindgren. Aici va veti intalni cu Pippi Longstocking, cu Emil, Madicken, Karlsson pe acoperis si multi multi altii…

Nu trebuie sa ratati un tur al orasului cu barca. Turul Canalului Regal, pe sub podurile din Stockholm, Turul Buna Dimineata Stockholm, Turul Istoric al Canalelor, toate concentrate pe centrul orasului, dureaza de la 50 de minute pana la 2 ore si 30 de minute.

Daca vreti sa admirati Stockholm-ul in toata splendoarea sa, nu trebuie sa ratati o vizita la Turnul TV Kaknas. Turnul va ofera cea mai buna panorama asupra orasului – puteti vedea pana la aproximativ 36 mile imprejur. Intrarea costa 40 de coroane suedeze (aproximativ 4.5 euro).

Proximitatea apei este unul din lucrurile care ii ofera orasului Stockholm originalitatea sa. Nu ezitati sa va indepartati de oras pentru a descoperi si alte fete nevazute ale acestuia. In vest, veti gasi lacul Malaren cu golfuletele sale luxuriante, cu parcurile sale, cu castelele si cu conacurile si patrimoniul sau mondial. In nord, in est si in vest, Marea Baltica si arhipelagul sau cu 30 000 de insule. In nord, niste orasele fermecatoare, un exemplu fiind orasul universitar Uppsala. In sud, orizontul marii, potecile pentru drumetii si orasul portuar Nynashamn si in fine, in est, frumoasa periferie Nacka si uzina de ceramica de la Gustavsberg.

Stockholm fiind un oras construit pe niste insule si inconjurat de apa, acesta ofera bineinteles si o gramada de posibilitati atunci cand vine vorba despre Spa si despre relaxare. Veti putea incerca aici diferitele tipuri de bai calde si reci, tratamentele binefacatoare si masajul suedez clasic. Baile si sauna fac parte din traditia suedeza, deci ar fi bine sa profitati de sejurul vostru si sa mergeti intr-una din piscinele clasice din Stockholm.

Stockholm este un oras relativ mic care poate fi explorat destul de usor pe jos. Cea mai buna modalitate de a vizita centrul orasului Stockholm este bineinteles pe jos. Va puteti plimba de-a lungul intregului oras de la Norrmalm pana la Sodermalm, trecand prin principalele locuri de vizitat in mai putin de o ora.

Articole din Stockholm

Top 10 cele mai scumpe capitale europene
Top 10 cele mai scumpe capitale europene

Dupa ce v-am prezentat care sunt cele mai ieftine capitale europene din punct de vedere turistic, e interesant de vazut care sunt si cele mai scumpe capitale...

Top 10 destinatii europene
Top 10 destinatii europene

Anual, se intocmesc tot felul de clasamente pe baza unor factori, cum ar fi: numar de turisti, destinatii scumpe, destinatii ieftine etc. De aceea, este...