Ghid turistic Tadjikistan

Recomandat pentru: arhitectura, arta, gastronomie, istorie, muzee, situri arheologice, situri religioase

Despre Tadjikistan

Denumita oficial Republica Tadjikistan, aceasta se gaseste in Asia Centrala, ocupa o suprafata teritoriala de 143.000 km² si numara o populatie de 7.349.145 locuitori (2009), cu o densitate de 49,15 loc/km ², in conditiile in care speranta de viata a acestora este de 65,33 ani pentru barbati si 68,52 ani pentru femei. Limba oficiala a statului este tadjika. Din punct de vedere administrativ, Tadjikistanul este impartit in 4 divizii administrative, o republica autonoma, Gorno-Badakhshan (GBAO) si mai multe regiuni de subordonare republicana. Sub aspectul reliefului, tara este eminamente muntoasa, cu altitudini ce depasesc 7000 m, in jumatatea estica - Muntii Transalai si Muntii Pamir, in conditiile in care lanturile muntoase din jumatatea vestica a tarii ating 5000 m. Zone deluroase se intalnesc in Valea Fergana, in nord-vest, precum si in Valea Zeravsan, situata in partea central-vestica, dar si in zonele colinare din sud-vest. Tara este traversata de peste 900 de rauri care se intind pe suprafete mai lungi de 10 km. Tadjikistnaul este o tara fara iesire la oceanul planetar, invecinandu-se cu Afganistanul in sud, cu China la est, la nord cu Kargaztanul, iar la vest cu Uzbekistanul. Devastata de razboaie civile, incepand cu 1991, Tadjikistanul este considerata cea mai saraca tara din fostele state componente ale URSS. Cel mai mare oras al tarii, capitala Dushanbe, este situat pe raul omonim, in vestul tarii. Aici se afla sediile unor importante institute de invatamant superior, biblioteci si un numar destul de redus de muzee.

Traversat, in trecut, de vestitul „drum al matasii”, orasul Isfara, situat in centrul Vaii Fergana, aproape de granita cu Kargazstanul, este unul dintre cele mai vechi orase din Asia centrala, amintit in documentele istorice inca din secolul X. Astazi, atrage atentia oricarui turist prin mausoleul Hazrat Shoh, vechi de aproape un mileniu, sculptat in lemn, o constructie unica in Asia Centrala. In partea de nord, la poalele Muntilor Turkistan, intalniti orasul Istarawshan, o alta mostra de cultura antica, istoricii considerand ca cele mai vechi urme umane de aici dateaza de peste doua milenii.

Catalogata drept una dintre cele mai sarace zone ale tarii, situat in inima muntilor Pamir, la o altitudine de 2200 m, orasul Khorugh se afla la confluenta raurilor Ghund si Panj. In ultimii ani, Fundatia Caritabila Agha Khan a initiat un program de integrare a zonei in circuitul turistic national.

Cunoscut in epoca sovietica sub numele de Leninabad, orasul Khujand de astazi, este al doilea mare oras din Tadjikistan si atrage atentia turistilor prin conservarea unor embleme ale erei sovietice, respectiv uriasa statuie reprezentadu-l Lenin. In sud-estul tarii, la 100 km distanta de capitala, intalniti orasul Qurghonteppa, unul dintre cele mai aglomerate din tara, regiune grav afectat de efectele razboiului civil din anii 1992-1997. Astazi, orasul, incearca sa-si recapete stabilitatea, fiind unul dintre principale centre bancare si de telecomunicatii ale tarii. Numarul mare de imigranti, in special angajati la companii din Rusia, au contribuit, in ultimul deceniu, la dezvoltarea economiei locale. Unul dintre cele mai vechi centre culturale apartinand vechiului Imperiu Sogdina, astazi, orasul Pajakent, situat pe Valea Zerevsan, este cea mai mare atractie turistica a tarii. Printre constructiile noi, urme ale civilizatiei preislamice si ale fostului imperiu se gasesc la tot pasul.

O tara a contrastelor, in Tadjikistan nu aveti cum sa va plictisiti! Este o destinatie turistica potrivita pentru turistii dornici sa exploreze locuri deosebite, cu peisaje spectaculoase, care nu cauta neaparat confortul intr-o vacanta. Este o destinatie pentru turistii dominati de spiritul de aventura, care sunt dispusi sa invinga temperaturi nu tocmai confortabile pentru a vedea locuri unice in lume, precum a doua cea mai inalta autostrada din lume (Autostrada Pamir), sau cel mai mare ghetar aflat in afara regiunii polare (Grum- Grzhimailo) sau sa escaladeze unele dintre cele mai inalte piscuri de pe mapamond, sa viziteze cel mai adanc dig din lume (Rogun - 335 m) sau sa strabata o parte din vechiul drum al matasii.