2358 hoteluri in Africa de Sud

Top destinatii in Africa de Sud

Posibilitatile de cazare sunt vaste si pot satisface asteptarile oricarui turist care viziteaza Africa de Sud. Hoteluri de cinci stele afiliate marilor lanturi hoteliere internationale se gasesc in cele mai importante orase, iar hotelurile-boutique, cu un aspect foarte pitoresc, precum si cabane prevazute cu tot confortul sau case de oaspeti, cu servicii B&B, se gasesc in toate statiunile frecventate de turisti. Pentru cei ce calatoresc pe cont propriu, cu rucsacul in spate, exista campusuri special amenajate, gestionate fie de autoritatile locale, fie de companii private, iar preturile difera in functie de serviciile si conditiile oferite. Bineinteles, pentru cei ce cauta mai multa intimitate, se pot inchiria case foarte cochete sau apartamente confortabile.

Lantul hotelier Princes of South Africa ofera servicii si preturi echivalente cu hoteturile de clasa medie din Europa, iar pentru o camera platiti intre 500 si 1000 de rand/noapte, in conditiile in care la hotelurile de lux achitati de la 2500 rand/noapte. La acestea din urma, preturile cresc substantial cu ocazia evenimentelor sportive si culturale.

Asa numintele boutique –hotel s-au extins vizibil in ultimii ani in Africa de Sud si se gasesc in speciale in zonele cu podgorii, unde peisajele sunt de vis, dar si in zone urbane precum la Cape Town. Aceste mini–hoteluri au in componenta cel mult 12 camere, functioneaza, de regula, in cladiri istorice, cu arhitectura deosebita, reabilitate, si care incearca sa vina in intampinarea clientilor cu servicii personalizate, deosebite, cu camere decorate in stil traditional, motiv pentru care se numara printre favoritele turistilor.

In zonele rurale si montane, locurile ideale de cazare sunt cabanele (lodges), situate in zone cu peisaje spectaculoase, cum ar fi Rezervatiile si Parcurile nationale, asa cum puteti intalni in Parcul National Kruger. Serviciile si conditiile de cazare sunt deosebite, dar si preturile sunt pe masura.

Turistii cu buget limitat gasesc camere la casele de oaspeti cu oferte B&B, dupa modelul britanic. Aici puteti inchiria camera intr-o casa particulara, unde locuiti impreuna cu proprietarii, cu care veti imparti bucataria. In general, baile sunt separate, iar preturile variaza intre 200 si 300 rand/noapte. O varianta similara este inchirierea camerelor in cadrul unor ferme de tara, in zone rurale, pe care le identificati usor dupa sigla - Bed en Ontbyt – B&B in limbaj local.

Cabanele care se gasesc in numar foarte mare in toate orasele tarii. Dormitoarele pot fi inchiriate pentru 100 rand/noapte si, daca sunteti in vacanta cu familia, puteti inchiria camere duble sau un apartament cu mai multe camere. Acestea ofera servicii de cazare foarte bune, cu puncte de informare turistica, acces la internet, serviciu de inchiriere a bicicletelor, TV si bucatarie complet utilata. In general, cabanele administrate de compania Hostelworld, sunt cele mai cautate sub aspectul calitate-pret.